Duminica 22 Decembrie

E oficial! Dan Petrescu s-a răzgândit în privința venirii la CFR Cluj din vară


Dan Petrescu (56 de ani) s-a răzgândit și va începe munca la CFR Cluj de luni, 29 aprilie, nu din vară, așa cum a anunțat inițial.

Petrescu a semnat deja cu CFR Cluj, dar contractul oficial începe numai din vară, pentru că antrenorul a dorit o perioadă de respiro după despărțirea de Jeonbuk.

Subit, așa cum îi stă în fire, Dan Petrescu s-a răzgândit și nu va mai sta departe de banca tehnică, preferând să înceapă reconstrucția la CFR Cluj de din 29 aprilie.

Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj, a declarat pentru Digi Sport că Dan Petrescu va conduce de luni antrenamentele echipei.

Dan Petrescu ar fi fost implicat și în pregătirea jocului cu Sepsi, câștigat de CFR Cluj cu 2-1.

Dan Petrescu va fi cel care va pregăti meciurile, cele trei rămase din acest sezon, dar nu va sta pe banca tehnică a lui CFR Cluj, pentru că angajamentul semnat este valabil începând cu 1 iulie.

În ultimele trei etape, când va lupta pentru calificarea în preliminariile cupelor europene, CFR Cluj are meciuri cu Rapid, FCSB și Farul, iar pe bancă vor fi tot Francisc Dican și Ovidiu Hoban.

Comentarii Facebook