Duminica 22 Decembrie

Echipa de handbal Oltchim se desfiinteaza! U Jolidon poate ajunge pe locul I

Sponsorul principal al echipei de handbal feminin Oltichim Ramnicu Valcea a anuntat ca isi retrage sprijinul incepand din data de 31 martie.

 

"Nu ma mai intoarce nimeni! Eu cand am luat o decizie, asa ramane! M-am saturat de barfe, de zvonuri. Echipa de handbal este un club cu personalitate juridica, se poate descurca pe cont propriu. Si asa s-au laudat zilele trecute ca vor găsi sponsori", a declarat Constantin Roibu, sponsorul echipei, citat de Mediafax.

 

Presedintele clubului, Ioan Gavrilescu, a anuntat ca si-a inaintat demisia in data de 25 martie.

 

"Se vor plati drepturile contractuale pana in 31 martie, iar apoi nu stie nimeni ce va fi. Se alege praful de o echipa cu rezultate atat de bune si nu cred ca se va face ceva la fel de bun prea curand. Cu siguranta, toate aceste schimbari precipitate vor afecta si echipa nationala. Voi ramane langa fete pana la finalul sezonului, le voi antrena, apoi vom vedea ce va mai fi", a declarat Radu Voina, antrenorul echipei.

 

Oltchim Ramnicu Valcea este pe locul I in clasament, cu 41 de puncte, si este urmata de U Jolidon Cluj, care a acumulat 34 de puncte.

Comentarii Facebook