Duminica 22 Decembrie

Echipajul feminin de 8+1 al României s-a calificat în finala Campionatelor Mondiale de Canotaj din Cehia


Echipajul feminin de opt rame plus cârmaci al României s-a calificat, marţi, direct în finala Campionatelor Mondiale de canotaj de la Racice (Cehia), în timp ce echipajul masculin de 8+1 va trage în recalificări.

Proba feminină

În grupa preliminară, care a stabilit culoarele pentru finala din 25 septembrie, ambarcațiunea de 8+1 a României, compusă din Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu şi Victoria Ştefania Petreanu, a ocupat locul cinci cu 6 min 17 sec 39/100, calificându-se în finală alături de SUA, Canada, Olanda, Australia şi China.

Proba masculină

În proba masculină de 8+1, echipajul tricolor format din Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Florin Arteni, Constantin Adam, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci și Adrian Munteanu, a ocupat locul secund în prima serie cu 5 min 32 sec 93/100, după Marea Britanie (5min31sec29/100), care a obţinut calificarea directă în finală.

Barca de 8+1 a României va concura în faza recalificărilor care este prevăzută pe 23 septembrie

Tot marți, echipajul românesc de patru vâsle, cu echipa formată din Elena Logofătu, Cristina Drugă, Ioana Moroşan și Patricia Cireş, a ocupat locul patru în recalificări, după Noua Zeelandă, Germania și Polonia, și a ratat prezența în semifinale, urmând să concureze în finala C. România, care participă la Mondialele de la Racice cu 11 ambarcaţiuni şi 35 de sportivi, are deja opt echipaje în semifinale şi unul în finală.

Sursa foto:  Facebook / Federația Română de Canotaj

Comentarii Facebook