Duminica 22 Decembrie

Emil Boc, mesaj de condoleanțe după dispariția legendarului Remus Câmpeanu


Moartea legendarului Remus Câmpeanu a stârnit puternice reacții. Primarul Emil Boc a spus că a aflat vestea decesului cu profundă tristețe și a adus un omagiu celui care a fost Remus Câmpeanu.

Remus Câmpeanu și-a dedicat viața pentru ceea ce înseamnă FC Universitatea Cluj, fiind alături de clubul clujean de peste 6 decenii. Cariera de jucător a lui Remus Câmpeanu pentru „U” este impresionantă. În perioada 1960-1974, legenda Universității a strâns peste 300 de meciuri în alb-negru, reușind să contribuie decisiv la una dintre poveștile frumoase ale echipei clujene și anume Cupa României câștigată în sezonul 1964-1965. După retragere, Remus Câmpeanu a rămas lângă „U” și a condus clubul în perioada 1974-1989, după aceleași principii și valori care l-au consacrat în timpul carierei de jucător profesionist. Până în ultima clipă, Remus Câmpeanu a rămas alături de „U”, reprezentând legătura actualului club cu istoria.

Remus Câmpeanu a fost un reper moral, un om a cărui conduită trebuie să reprezinte un exemplu pentru orice tânăr sportiv!

Mulțumim, domnule Remus Câmpeanu, pentru tot ceea ce ați făcut pentru sportul clujean - atât ca sportiv de performanță, cât și în calitate de conducător al Universității Cluj. Dedicarea pentru „U” ilustrează de ce clubul clujean se bucură de continuitate și de o tradiție impresionantă.

În aceste clipe de adâncă tristeţe, suntem alături de familia îndurerată, de prietenii și suporterii FC Universitatea Cluj. Sincere condoleanțe, Dumnezeu să îl odihnească în pace!

”Clujul are farmecul lui: cine vine și lucrează aici, dacă pleacă, va avea un gol în stomac că va părăsi orașul! Clujul are ceva ce nu e palpabil, nu știi de ce iubești Clujul, e ca dragostea... Cam așa e și Universitatea Cluj. Când vezi copiii care cântă "Haide U!", deși nu pricep prea mult din fotbal, nu ai cum să nu îndrăgești echipa”, Remus Câmpeanu.

Emil Boc

Primarul Municipiului Cluj-Napoca”.

Amintirile lui Remus Câmpeanu. A povestit cum magazionerul Sanyi Bacsi a îngropat tricourile U Cluj în 1940: ”Știa că U Cluj revine acasă” - VIDEO

Comentarii Facebook