Miercuri 18 Decembrie

Eugen Neagoe își dă demisia de la „U” Cluj: „Mi-aș dori din suflet să pot câștiga eventul cu Universitatea Craiova”


După ce a decimat lotul Universității Cluj, Eugen Neagoe (55 de ani) este aproape de a fi anunțat oficial drept noul antrenor al Universității Craiova, „echipa sa de suflet”.

Conducerea celor de la Universitatea Cluj nu a fost de acord cu rezilierea cerută de Eugen Neagoe, astfel că tehnicianul va demisiona din funcția de principal. Acesta a transmis ce planuri are la Universitatea Craiova.

Nu am semnat rezilierea (n.r - cu U Cluj) pentru că nu au fost de acord cu rezilierea pe calea amiabilă. Și atunci, următorul pas este să îmi dau eu demisia. Cu Universitatea Craiova am câștigat eventul (n.r - ca jucător). Mi-aș dori din suflet să se întâmple lucrul ăsta, să pot câștiga eventul cu Universitatea Craiova ca antrenor”, a spus Eugen Neagoe, pentru PRO TV.

Amintim că „U” Cluj vrea să numească noul tehnician până la finalul anului, iar potrivit informațiilor Gazetei, două dintre numele aflate pe lista clujenilor sunt Mihai Teja și Ioan Ovidiu Sabău.

Teja e liber de contract din noiembrie, când a reziliat contractul cu FC Botoșani. Le-a mai pregătit din postura de „principal” pe Gaz Metan Mediaș, FC Voluntari, Poli Iași, FCSB, Pandurii, U Cluj și Dinamo. A fost și selecționerul României U21 în intervalul noiembrie - decembrie 2014. 

Sabău a activat în 3 poziții diferite la U de-a lungul timpului: jucător, antrenor, manager. N-a mai antrenat din 2014, ultima dată a pregătit-o pe ASA Tg. Mureș. Fostul mare jucător le-a mai condus pe Gaz Metan, Gloria Bistrița și Poli Timișoara.

Comentarii Facebook