Miercuri 18 Decembrie

Faimosul fotbalist Cristiano Ronaldo și-a încheiat socotelile cu Manchester United: „Clubul a încercat să mă forţeze să plec”


Cristiano Ronaldo va părăsi Manchester United de comun acord, cu efect imediat”, este anunțul publicat marți, 22 noiembrie, pe site-ul clubului britanic. Despărțirea survine în urma interviului acordat de portughez lui Piers Morgan, în care a făcut o serie de acuzații grave. 

Clubul îi mulţumeşte pentru contribuţia sa imensă în cele două perioade petrecute pe Old Trafford, marcând 145 de goluri în 346 de apariţii, şi îi urează lui şi familiei sale succes în viitor”, se mai spune în comunicatul prin care se anunţă despărţirea.

Toată lumea de la Manchester United rămâne concentrată pe continuarea progresului echipei sub conducerea lui Erik Ten Hag și pe lucrul împreună pentru a obține succese pe teren”, încheie purtătorii de cuvânt ai echipei, în timp ce Ronaldo se află la Cupa Mondială din Qatar, unde va debuta joi, alături de naționala Portugaliei, împotriva echipei statului african Ghana. 

„Manchester United e un club de marketing. Nu prea le pasă”

Celor din familia Glazer nu le pasă de club... sport profesionist. După cum ştiţi, Manchester United e un club de marketing. Vor primi bani din marketing-sport, nu prea le pasă, după părerea mea. Cred că fanii ar trebui să ştie adevărul, ar trebui să ştie că jucătorii vor tot ce este mai bun pentru club. Eu vreau tot ce e mai bun pentru club, de aceea am venit la Manchester United”, a spus Ronaldo în  interviul acordat lui Piers Morgan, care a dus la ruptura definitivă dintre club și jucător. 

Jucătorul l-a atacat și pe antrenorul Erik Ten Hag 

Manchester United m-a trădat. Am fost scos oaia neagră. Nu îl respect pe Ten Hag pentru că nici el nu mă respectă. Clubul a încercat să mă forţeze să plec. Nu doar managerul, dar şi alte persoane de la club. Mă simt trădat. Am simţit că unii oameni nu m-au vrut aici. Nu doar sezonul ăsta, şi anul trecut de asemenea”, a spus Cristiano Ronaldo în același interviu. 

Sursa foto: planetfootball.com

Comentarii Facebook