Duminica 22 Decembrie

FC Universitatea Cluj revine acasă pentru duelul cu Universitatea Craiova! Sabău: „Cu Craiova va fi greu, foarte greu”


FC Universitatea Cluj revine acasă pentru duelul cu Universitatea Craiova de duminică (ora 21:30). În cadrul conferinței de presă de vineri, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a prefațat partida, dar a vorbit și despre susținerea pe care o așteaptă din partea suporterilor.

„Cu Craiova va fi greu, foarte greu. Ei vin după o perioadă destul de grea. Rămân o echipă competitivă, în care s-a investit, cu un antrenor foarte bine pregătit, cu jucători care, dacă sunt lăsați și prind încredere, pot să facă diferența. Mitriță e un jucător în formă în momentul de față, s-a întors la echipa națională. Trebuie să pregătim foarte bine meciul, să le acordăm atenție atât cât trebuie. În același timp, noi trebuie să avem încredere în ce suntem capabili să facem, în calitățile noastre. Până la urmă i-am convins că au valoare, au calitate și când sunt pregătiți și au grijă de viața lor, să se odihnească și să se alimenteze bine, ajungem la ora jocului bine din punct de vedere fizic și e clar că și încrederea este foarte mare, să ne dominăm adversarii.

Asta poate să fie și bine, și rău (referitor la rezultatele recente ale Craiovei - un punct în trei etape-n.n.). Zici că îți pierzi încrederea, încep discuțiile, sunt foarte greu de gestionat momentele astea. Întotdeauna, jucătorii încep să găsească tot felul de scuze, vinovați, și nu soluții. La fel, este și o reacție bazată pe orgoliu, ambiție, mândrie. Vor să demonstreze că nu sunt acei jucători care au jucat în ultimele meciuri. Dar ca antrenor, nu e ușor de gestionat nici una, nici alta. E mai ușor atunci când câștigi, totuși. Să vedem cum vor arăta și ei ca formă sportivă, cum vom arăta noi, cum am reușit săptămâna aceasta să gestionăm antrenamentele, cum i-am refăcut, cum voi reuși să-i încarc. Dacă nu reușesc, să mă corecteze și să mă ajute jucătorii atunci când intră în teren. Ne completăm foarte bine unii pe ceilalți și o să ajungem într-o formă foarte bună", a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Despre indisponibilități pentru meciul de duminică:

„Popescu e suspendat, în rest nu mai sunt alții. Acum sunt și ceilalți doi care au venit și sunt în urmă cu pregătirea. Oaidă e un câștig pentru noi, dar trebuie să-l aducem la un ritm bun de joc. În rest, nu avem probleme", a clarificat antrenorul lui "U". 

Antrenorul a mai precizat că așteaptă mai mulți suporteri pe stadion chiar dacă meciul e duminică, destul de târziu.

„Da, mă aștept la o asistență din ce în ce mai numeroasă. Și cred că așa va fi. Cred că vom avea mai mulți suporteri la acest joc. Este și duminică, sigur destul de târziu, 21:30, dar lumea simte că putem mai mult, că avem nevoie să fim încurajați, ajutați în acest moment și eu cred că va fi aproape plin stadionul", a mărturisit Sabău.

Comentarii Facebook