Duminica 22 Decembrie

FCSB - CFR Cluj 3-3. Dan Petrescu crede că va pierde titlul. Pe care dintre jucători l-a certat


CFR Cluj a făcut egal în meciul cu FCSB în minutul 94, printr-un gol înscris de Iulian Cristea.

Dan Petrescu l-a criticat pe Mike Cestor, care nu l-a marcat așa cum trebuie pe Cristea.

E clar că eram mulțumit cu un egal la început, dar când conduci cu 2-1 și 3-2... Nu-mi aduc aminte când am fost egalat așa la CFR. Normal că sunt supărat când fundașul care intră nu sare.

Mă așteptam să intre fresh și să dea în minge. Regret că am făcut acea schimbare. Sunt supărat pe el, pe mine, pe toată lumea.

Victoria era senzațională. Când ai 3-2 în minutul 93, n-ai voie să pierzi”, a spus Dan Petrescu.

Antrenul crede că așa CFR nu ajunge campioană

Dan Petrescu se teme că echipa pe care o antrenează poate pierde campionatul.

Așa, nu ajungem campioni niciodată! Dacă vom continua așa, titlul se va duce în altă parte. Dacă vrem să facem față în campionat și în Europa, trebuie să ne apărăm mai bine.

Păcat de golurile lui Debeljuh, era o victorie fantastică. De Otto (n.r. Hindrich) n-aș vrea să zic nimic, e tânăr. El a făcut un campionat senzațional, noi nu ne așteptam să ajungă titular. Chiar dacă a greșit, nu putem da vina pe el”, a transmis Dan Petrescu.

De care jucător de la CFR Cluj se teme Gigi Becali: Aș vrea să plece de la echipă

Comentarii Facebook