Duminica 22 Decembrie

FCSB continuă aventura în Europa League. Roș-albaștrii speră să fie cu un pas în play-off la finalul partidei, în fața celor 40.000 de fani scoțieni


FCSB poate să ajungă la un pas de calificarea în play-off-ul Europa League, în cazul în care reușește să obțină o victorie în Scoția, pe terenul celor de la Rangers. 

Totuși, scoțienii sunt văzuți mari favoriți înainte de startul partidei. Mai mult decât atât, organizatorii se așteaptă ca meciul din această seară să se joace în fața a 40.000 de spectatori. O mie dintre aceștia vor fi susținători ai campioanei României.

FCSB merge cu un moral bun la Glasgow, pentru meciul din etapa 3 a grupei din Europa League. FCSB se află pe locul 5 în competiția europeană, la egalitate de puncte cu Lazio, Lyon, Tottenham și Anderlecht.

Campioana en titre a României a câștigat ambele meciuri disputate în Europa League până acum, 4-1 acasă cu RFS și 1-0 în deplasare cu PAOK Salonic.

Și în Superligă echipa antrenată de Elias Charalambous merge bine. FCSB vine după 3 victorii consecutive, 1-0 cu Sepsi, 3-2 cu Gloria Buzău și 2-0 cu Dinamo, potrivit GSP.

Rangers a câștigat în prima etapă din Europa League, în deplasare, 2-0 cu Malmo, dar a pierdut în al doilea meci, acasă, cu Lyon, scor 1-4.

În campionat lucrurile nu stau bine pentru echipa antrenată de Philippe Clement. Rangers este doar pe locul 3, cu 16 puncte obținute în 8 etape, la 6 puncte în spatele lui Celtic și Aberdeen.

Rangers vine după o înfrângere în campionat, scor 0-1 în deplasarea cu Kilmarnock.


Comentarii Facebook