Duminica 22 Decembrie

Foști titulari la CFR Cluj au dat ANAF-ul în judecată pentru 300.000 euro! Au fost înștiințați că au de plătit sume mari din TVA către stat


Foști titulari la CFR Cluj, croatul Damjan Djokovic, 33 de ani, și franco-algerianul Billel Omrani, 29 de ani, au fost executați silit de ANAF pentru neplata TVA, 150.000 euro fiecare. Ei s-au adresat instanței și au obținut suspendarea executării silite, iar pe rol se va judeca și anularea acesteia. 

Sumele pentru care au fost executați silit? În cazul lui Djokovic, suma este de 725.625 lei, adică aproape 150.000 euro. În cazul lui Omrani, suma nu apare pe portalul instanțelor, însă sursele ziarului spun că este asemănătoare. Așadar, în total, circa 300.000 euro. Cum s-a ajuns aici?

GSP a explicat că fotbaliștii sunt plătiți pe baza unor contracte de activitate sportivă, nu pe contracte de muncă. Cum orice depășire a plafonului stabilit de lege la 300.000 lei, vine, după sine, cu plata TVA-ului, cei doi au fost înștiințați că nu l-au plătit. Apoi, ANAF i-a executat silit.

Totuși, ei au reușit, deocamdată, să suspende, în instanță, executarea silită. Asta înseamnă că procesul financiar a fost întrerupt până la finalizarea celor din instanță, în care atât Djokovic, cât și Omrani vor ca executarea silită să fie anulată.

Cum au procedat cei doi? Omrani, cel mai avansat în proces, a făcut contestație la executare la Judecătorie și o contestație a actului administrativ la Tribunalul Cluj.

Djokovic a făcut același lucru la Judecătoria Cluj, însă n-a ajuns încă la Tribunal, depunând o primă contestație chiar la ANAF. Pe 30 mai, în cazul lui Omrani, la Tribunalul Cluj va fi audiat ca martor chiar Vasile-Marian Băgăcean, unul dintre conducătorii de la CFR Cluj. El va fi întrebat de instanță despre modul în care s-au încheiat aceste contracte.

România este printre puținele țări care nu reglementează specific contractele de muncă la nivel de sport. Fotbaliștii, baschetbaliștii, handbaliștii nu datorează TVA, însă una dintre condițiile principale ca activitatea să fie considerată generatoare de TVA este ca sportivii să fie asimilați activității independente. 

Sportivii pot emite facturi dacă doresc, însă conform legislației, ei nu sunt plătitori de TVA. Însă multe cluburi își doreau ca jucătorii lor să fie plătitori de TVA cel mai probabil pentru că își diminuau baza de impozitare TVA. Probabil că așa preferă cluburile, să-i transforme în plătitori de TVA pentru a-și deduce baza impozabilă. Și în unele cazuri, să nu le plătească TVA-ul. Ceea ce s-a întâmplat la CFR, practic”, a transmis Sabin Gherdan, avocatul lui Djokovic și Omrani, pentru sursa citată.

Comentarii Facebook