Duminica 22 Decembrie

Fostul decar al naționalei și al Universității Cluj s-a pocăit. Motivul i-a uimit pe toți: „Nopți pierdute, distracții, alcool”


George Florescu, decarul naționalei din perioada 2010-2012, când era promovat de selecționerul Răzvan Lucescu, a luat o decizie care i-a uimit pe mulți. Fotbalistul a decis, în urmă cu un an, să se boteze în Biserica Betania din Cluj, iar fotbalistul devenit antrenor a vorbit despre ultimele noutăți din viața lui.

Se poate considera că George Florescu a fost cel mai contestat număr 10 de la echipa națională. Jucătorul a debutat în fotbalul mare la „U” Cluj și a avut o carieră impresionantă. Acesta s-a botezat, anul trecut, în Biserica Betania din Cluj și a vorbit, recent, despre această experiență, dar și despre perioada când juca fotbal. Florescu a ținut un discurs în Biserica Betania, despre cât de mult l-au afectat criticile primite după prestațiile lui la națională. 

„Mă numesc George Florescu, am trei copii și al patrulea este pe drum, Slăvit să fie Domnul! Sunt botezat de curând, împreună cu soția, pe 10 Iunie anul trecut, ne-am botezat împreună, în același timp. Sunt din Cluj și, probabil că unii dintre voi, care mă cunoașteți din lumea sportului, știți că am fost cel mai slab număr 10 din istoria echipei naționale. Sincer să fiu, asta este părerea criticilor, eu nu plec urechea, știu că-l am pe criticul suprem alături de mine și cred că a fost o binecuvântare să ajung să joc la Echipa Națională a României, să reprezint 23 de milioane de români”, a declarat George Florescu, la începutul discursului său.

inside.jpg

Povestea lui George Florescu: La un pas să-și rateze cariera pentru o prostie făctuă la 16 ani

Fostul tricolor a dezvăluit că începutul carierei sale de fotbalist a fost unul plin de probleme, deoarece făcea parte dintr-un anturaj periculos. „Cel mai important aspect din viața mea de adolescent a fost la vârsta de 16 ani, când deja făceam parte dintr-o bandă. Eram, în același timp, foarte bun la școală, un sportiv foarte bun. La 16 ani, deja, semnasem un contract cu Universitatea Cluj, cu echipa mare, dar, în timpul liber, făceam parte și dintr-o gașcă de cartier. Într-o seară ne-am adunat la spart semințe și am intrat într-o altercație cu trei studenți, noi eram vreo 15- 20, iar săracii studenți s-au ales cu răni destul de grave și multe zile de spitalizare. A urmat partea mai puțin plăcută, noi am crezut că suntem tari, suntem șmecheri, i-am bătut pe ăștia, suntem puternici, mușchii noștri sunt tari, însă a venit reversul medaliei și am fost prinși de polițiști. Așa am ajuns inculpați. La 16 ani puteam să-mi ratez toată cariera. Ce experiență a fost pentru mine la acea vârstă, în boxa inculpaților, la tribunal, la strigarea numelui: „Inculpat Florescu! Vă rog să vă ridicați!”, a mai mărturisit George Florescu.

Fostul jucător de fotbal recunoaște că regretă gesturile și lipsa de caracter de care a dat dovadă, în unele momente din cariera lui. Acesta a recunoscut că s-a confruntat cu multe tentații în cariera lui de fotbalist.

„Atunci când ai tot ceea ce îți trebuie și ești și în lumina reflectoarelor mai mereu, este greu să spui nu tentațiilor. Acum văd cât de mult m-a protejat Dumnezeu și în cariera mea, pentru că nu am avut, niciodată, vreo accidentare gravă. Și puteau să se întâmple foarte multe lucruri. Din cauza exceselor, lucrurilor nechibzuite pe care le făceam. Țin minte că veneam în vacanță, când jucam în străinătate și, într-o vacanță de o lună de zile, 80% din nopți erau pierdute. Distracții, alcool, țigări, anturaje”, a mai mărturisit acesta, într-un vlog postat pe YouTube.

Comentarii Facebook