Fostul judecător clujean Cristi Danileț își cere scuze că a desfințat-o pe Simona Halep: „M-am grăbit”
Fostul judecător Cristi Danileț, care a susținut că Simona Halep s-a dopat intenționat, și-a schimbat părerea.
Danileț și-a cerut scuze, precizând că a interpretat greșit textul publicat de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
„Bazat pe știrile de astă noapte apărute în presă. Am făcut un comentariu cu privire la dopajul INTENȚIONAT al Simonei Halep pe care l-am retras. Îmi prezint scuzele că m-am grăbit. Promit să citesc cu atenție hotărârea TAS prin care a fost trasă la răspundere pentru dopaj, pentru a face un comentari pertinent”, a scris fostul judecător pe o rețea de socializare.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a redus pe 5 martie suspendarea Simonei Halep de la patru ani, la nouă luni, astfel că jucătoarea a putut reveni pe terenul de joc după scandalul de dopaj.
După 7 luni, magistrații de la Lausanne au explicat de ce i-au redus suspendarea româncei, iar motivarea a fost comentată de fostul judecător Cristi Dănileț, care a susținut printr-o postare pe Facebook că ”scrie negru pe alb că Simona s-a dopat intenționat”.
0 Comentarii