Sambata 23 Noiembrie

Galeria U Cluj a discutat cu rectorul UBB Cluj și i-a propus ca Universitatea să devină acționar. VEZI suma vehiculată


Reprezentanții Galeriei U Cluj s-au întâlnit miercuri dimineața cu rectorul UBB Cluj, Ioan Aurel Pop, căruia i-au înmânat în prealabil un proiect de susținere financiară a echipei.

Ei mi-au lăsat un proiect de colaborare între Universitate și echipa de fotbal. Mi-am manifestat disponibilitatea de a-i primi pe reprezentanții galeriei de la care am aflat problemele cu care se confrunta U Cluj, dar pe care le știm și eu. Ei se află acum in așteptare, pentru a vedea care va fi politica de colaborare cu instituțiile academice și cu UBB. Ce de la U Cluj poartă brandul nostru. Echipa s-a născut în 1919, când a luat ființă si Universitatea Daciei Superioare din Cluj”, a declarat academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul UBB Cluj.

Acesta a precizat că, în proiectul pe care l-a primit de la suporteri, se vorbește și despre o posibilă susținere financiară a clubului. ”Le-am spus că putem să îi susținem numai în limitele legii, ținând cont că noi suntem o instituție bugetară, iar echipa este un club privat, o societate bazată pe profit. Ne-au propus o contribuție bănească despre care le-am spus că poate să fie numai legată de folosirea terenurilor noastre, a sălilor de fitness, a căminelor noastre. Lucruri la care suntem foarte deschiși. Noi nu putem să finanțăm cu 300.000 de euro pe an echipa. Noi avem venituri publice și nici din cele extrabugetare nu se poate face așa ceva”, a explicat academicianul Ioan Aurel Pop.

Rectorul UBB Cluj a mai spus că suporterii sunt ”dezamăgiți de situația în care se află echipa si de această nesiguranță prin care trece. Pericolul prin care a trecut si alt club, Universitatea Craiova, a fost o amenințare care a planat si aici. Acum trebuie să aștepte să vadă cum va acționa noul patron al echipei”.

La întâlnire au participat doi suporteri ai U Cluj, prorectorii UBB Cluj și rectorul Ioan Aurel Pop.

Comentarii Facebook