Gazonul de pe Cluj Arena, ajutat să crească mai repede cu o instalație de 350 de mii de EURO

 

Cluj Arena, stadionul construit de Consiliul Județean Cluj, dar care are performanțe economice slabe, beneficiază de o investiție de 350.000 de Euro într-un sistem de accelerare a procesului de fotosinteză a gazonului.

 

Echipamentul, de tip „SGL MU360”, este unul extrem de performant, printre cele mai avansate de acest gen de pe piață. Rolul acestuia este de a accelera procesul de fotosinteză, de până la trei ori comparativ cu cel care se produce în mod natural, folosind doar lumina solară. Sistemul dispune de un software specific care, prin intermediul analizatorilor încorporați, măsoară și înregistrează date importante precum intensitatea luminii, umiditatea atmosferică, umiditatea la sol, umiditatea la firul de iarbă, fertilizare, etc. Toți acești indicatori colectați, extrem de importanți în microbiologia plantei, se interpretează apoi uniform, softul indicând extrem de fidel informații esențiale legate de durata optimă de funcționare a instalației pentru aducerea ierbii la parametrii vizați.

 

Sistemul de monitorizare și analiză live 24/7 a creșterii gazonului de pe Cluj-Arena este format din trei module, fiecare dispunând de 60 de becuri cu lumină caldă, cu o putere nominală de câte 600 de watt/400 volți fiecare. Fiecare modul acoperă o suprafață de gazon de circa 360 de mp, însă, datorită mobilității acestora, întregul gazon al stadionului va beneficia, în mod uniform, de același tratament special. Accelerarea procesului de fotosinteză facilitează dezvoltarea gazonului, îi conferă un grad de densitatea mai mare şi o rezistență mult mai îndelungată, inclusiv pe perioada sezonului rece când refacerea suprafeței de joc e mult îngreunată de condițiile atmosferice vitrege și de durata scăzută a luminii naturale.

 

Suma alocată de Consiliului Județean Cluj pentru achiziționarea acestui sistem a fost de 1.649.900 lei. În prezent, de instalații similare dispun inclusiv cele mai galonate stadioane ale Europei, precum cele din Barcelona, Madrid, Londra, Paris sau Munchen. 

Comentarii Facebook