Duminica 22 Decembrie

George Ogăraru vorbește despre venirea lui Neșu la ”U” Cluj: ”Face deja parte din familie”



Tehnicianul Universității Cluj, George Ogăraru, a vorbit despre prima zi a lui Mihai Neșu la echipă, în funcția de analist video.

Ogăraru spune că fostul stelist s-a prezentat la stadion, a intrat în vestiarul jucătorilor și chiar a asistat la sesiunea de antrenament din sala de forță pe care aceștia au făcut-o.

"Pentru jucători a fost ceva extraordinar, eu aşa am simţit. Mihai a venit la stadion, a intrat în vestiar, le-a vorbit jucătorilor, iar apoi a supravegheat şedinţa de pregătire pe care am efectuat-o în sala de forţă. Seara am petrecut-o împreună cu tot staff-ul şi jucătorii la masă. A fost un eveniment în familie, iar Mihai face deja parte din familia aceasta. Am simţit bucurie în ochii lui. Ne va ajuta mult", a spus antrenorul lui ”U” pentru site-ul echipei.

”U" Cluj o întâlnește CSU Craiova luni seara, de la ora 21:00, pe Cluj Arena, în cadrul etapei a VIII-a a Ligii I.

"Meciul cu CSU Craiova va fi foarte dificil. Odată cu schimbarea de antrenor, echipa s-a întărit, vine cu o tactică diferită, am studiat-o cu atenţie. Pentru noi e important să câştigăm. Avem nevoie de sprijinul suporterilor, venim după un rezultat negativ, pe care nici acum nu l-am digerat", a spus George Ogăraru.

Comentarii Facebook