Duminica 22 Decembrie

Gică Hagi, despre moartea lui Maradona. ”A fost unic! Știți ce-i datorez lui Diego?”


Gheorghe Hagi s-a declarat șocat și îndurerat de moartea lui Diego Maradona.

O zi tristă a sportului mondial, a fotbalului. Există și o astfel de zi, pe care nu o așteptam acum. Era încă tânăr, era bine să mai trăiască.

Ce a însemnat pentru mine? A fost unic! Nu vreau să spun Dumnezeu. Unic prin ce a făcut pe teren, mi-a inspirat plăcerea de a juca fotbal, să te bucuri pe teren, să te bucuri de minge, să o cauți, s-o vrei, să faci ce vrei cu ea, să te bucuri de fotbal.

Știți ce ne-a dat el, nouă? Asta ne-a dat Diego, nouă, plăcerea de a juca fotbal!”, a spus Hagi, la Digi Sport.

”Regele” și-a adus aminte de meciul din vara lui 1990, de la Coppa del Mondo din Italia, când România a făcut egal cu Argentina, iar Hagi și Maradona s-au întâlnit pe teren.

Întâlnirea din superba vară din 1990 a fost o provocare, mare, atât pentru mine, cât și pentru echipa națională. Amândoi ne-am ridicat la un nivel foarte mare. Cred că am trecut testul.

Meciul s-a jucat la Napoli, da. La Napoli era și este ca și Dumnezeu. Un idol. Nimeni nu-l va uita în întreaga lume. El ne-a făcut să iubim fotbalul. E greu să uiți pentru că a fost special. Tehnică individuală în regim de viteză incredibilă. 

Nu vreau să-l compar cu nimeni. pentru mine a fost unic!”, a mai spus Hagi.

Comentarii Facebook