Duminica 22 Decembrie

Gică Hagi: Tatăl preşedintelui FRF este un om rău

 

Gică Hagi a declarat că tatăl președintelui FRF, fostul fotbalist Gheorghe Burleanu, este un om rău pentru că nu este de acord cu eliberarea lui Gică Popescu.

 

Părintele domnului preşedinte (n.red. - fostul fotbalist Gheorghe Burleanu) să fie mai atent când vorbeşte. Este un om rău. Când îţi doreşti ca Popescu să rămână acolo (n.red. - în închisoare) înseamnă că eşti un om rău. Îi transmit asta de aici. Numai un om rău poate să dorească răul unui om aflat într-o situaţie dificilă, care a muncit pentru România. Iar pentru mine aşchia nu sare departe. Când se întâmplă asta să îmi daţi voie să spun că în România este răutate multă. Iar cu asta nu facem nimic”, a spus Hagi, citat de Mediafax.

 

Fostul căpitan al națioalei a spus că după pronunțarea sentinței a înțeles că în România nu mai există invidie, ci ură şi răzbunare faţă de oamenii de succes. ”Până pe 4 martie, aşa cum a spus Mircea Lucescu, am crezut că în România există invidie. Aşa a zis nea Mircea, că succesul aduce invidie. Dar din 4 martie, am realizat că în România nu mai este invidie, este ură şi răzbunare. S-a depăşit măsura, asta am realizat eu. E dureros, fac parte din acea generaţie. E o dezamăgire mare, cât trăieşti înveţi, ăştia suntem noi, românii”, a mai spus fostul internaţional.

 

Campania împotriva lui Popescu am văzut că tot continuă. Încă se mai duce, de ce oare? Ştiţi şi voi răspunsul. Eu zic că trebuie să se revină la mai mult respect, pentru că rămânem cu ura şi răutatea în România. Trebuie mai mult respect faţă de nişte sportivi care au muncit pentru România", a precizat fostul căpitan.

 

Despre președintele FRF, Răzvan Burleanu, Hagi a spus că ”așchia nu sare departe de trunchi”, făcâmd referire la faptul că Burleanu a spus că nu este de acord cu eliberarea lui Popescu.

 

Nu voi semna acea petiţie, nu vreau să se înţeleagă altceva. Decizia justiţiei e un act normal la bunul mers al societăţii. Cu toată supărarea colegilor de generaţie ai domnului Gheorghe Popescu, nu o voi semna”, a declarat Burleanu.

Comentarii Facebook