Vineri 22 Noiembrie

Hagi, înainte de debutul naționalei în preliminarii: ”Să nu mai fiu numit Rege. Dan Petrescu știe ce spune!”


Gheorghe Hagi a ținut un nou discurs manifest înainte de debutul României în preliminariile pentru Euro 2024. Tricolorii vor juca în primul meci cu Andorra, iar Hagi îi dă dreptate lui Dan Petrescu.

Dacă nici de Petrescu nu ascultați... El e echilibrat, e un om care s-a dedicat, face, câștigă, el știe ce zice. Domnilor, știe ce zice! După aia, de ce o spune, întrebați-l pe el.

Niciun meci, în momentul de față, pentru România, nu este ușor. Cea mai mare greșeală e să tratezi lucrurile așa. Când tratezi lucrurile așa, știți ce se întâmplă? Pierdem 3-0 acasă și nu pare nimic ieșit din comun. 3-0 acasă cu Muntenegru! Și lumea râde.

Eu așa am văzut la TV. Asta e gravă, gravă, gravă, e grav rău! Dacă așa pare normal... De aceea a venit Petrescu și a zis că toate meciurile sunt grele”, a spus Gică Hagi.

Gică Hagi a punctat și faptul că presa a comentat prea mult vorbele lui.

Eu gândesc altfel. Dacă România a ajuns așa, atunci chiar are o problemă. Eu cunosc o altă Românie, altfel de jucători, altă mentalitate, altfel de creativitate, știu cât de buni suntem, știu ce potențial avem.

Dar dacă tratăm lucrurile așa cum ați pus întrebarea, ajungem să luăm 3-0 acasă, dar nu se întâmplă nimic. Am zis și eu opinia mea, chiar dacă unii se supără, unii zic că Hagi atacă. Hagi nu atacă, eu nu mai joc fotbal, doar îmi da cu părerea. E opinia lui Hagi.

Aș fi cel mai fericit dacă s-ar lua ca atare, opinia lui Gică Hagi. Punct. Să nu mai fiu numit nici Rege, nimic, niciodată. Eu sunt Gheorghe Hagi, adică Gică Hagi! Când îmi spuneți pe nume, eu sunt cel mai fericit, nu-mi atribui absolut nimic. Și cred că am arătat toată viața mea că sunt modest, că îi respect pe toți”, a mai spus Gheorghe Hagi.

Ce a declarat Dan Petrescu despre meciul cu Andorra și Belarus

Dan Petrescu a declarat răspicat că România va avea meciuri extrem de grele cu Andorra și Belarus.

Nici nu contează cum jucăm. Știu că presa vrea să joace România bine. Dar să câștige 6 puncte și asta e. Cum, necum, 6 puncte și ai șanse.

Dacă n-ai 6 puncte, începi cu stângul. Două meciuri accesibile. Dar fotbalul e foarte greu. Cu Andorra va fi foarte, foarte greu”, a spus Dan Petrescu.

Comentarii Facebook