Duminica 22 Decembrie

Halep: “Pierd sau câştig, mă arunc în Tamisa!”


Simona Halep va juca finala de la Wimbledon cu Serena Williams.

Sinceră să fiu nu am visat să fiu în finală, dar am visat să joc fiecare meci şi mi-am dorit să se întâmple asta. Mi-am dorit să joc mai bine de la zi la zi, ceea ce s-a şi întâmplat. Să fiu în finală la Wimbledon e un lucru extraordinar. Indiferent de ceea ce se va întâmpla sâmbătă, eu nu o să-mi arunc rachetele în Tamisa, o să mă arunc pe mine în Tamisa”, a spus Simona Halep, conform Fanatik.

În finalul autobiografiei lui Ilie Năstase, apărută în 2004, fostul mare tenismen a povestit că avea un vis care se repeta cu regularitate atunci când participa la turneul de la Wimbledon. Fostul mare tenismen povestea că visul era să-şi arunce rachetele în Tamisa şi să se retragă din tenis.

Se făcea că, în cele din urmă, câştigam nenorocitul ăla de turneu, îmi luam trofeul şi dădeam turul arenei, făcând plecăciuni în faţa spectatorilor şi arătându-le tuturor degetul. După aceea, îmi luam rachetele şi le rupeam. Le aruncam în Tamisa şi terminam pentru totdeauna cu tenisul. Uite-aşa!”, a scris Ilie Năstase.

Fostul mare tenismen Ilie Năstase a declarat că va merge la finală dacă Ion Țiriac îl ia și îl aduce înapoi cu avionul privat.

Întrebat dacă nu va avea probleme cu publicul la Wimbledon, după ce a primit o interdicție de la organizatori în anii trecuți, Ilie Năstase a infirmat categoric acest lucru: ”Eu cu publicul nu am avut niciodată un diferend, doar cu autoritățile am avut. Eu am avut și un fun club acolo, nu știu cine a inventat asta", a spus Ilie Năstase.

Comentarii Facebook