Duminica 22 Decembrie

Handbaliștii de la U Cluj au bătut, în deplasare, la Sighișoara

 

Echipa de handbal masculin a Universității Cluj a câștigat meciul de duminică, 25 octombrie, de la Sighișoara, cu scorul de 38 la 25 (19-11 la pauză).

 

Partida a contat pentru etapa a VIII-a a Diviziei A, Seria B. În urma acestui rezultat, ”studenții” pregătiți de Radu Samoilă au urcat de pe locul 11 al clasamentului până pe locul 8, cu 9 puncte. ”A fost un meci pe care l-am controlat de la început până la sfârșit. Îi felicit pe băieți pentru victorie, dar încă nu sunt pe deplin mulțimit de evoluția echipei. Oricum ceea ce contează sunt cele trei puncte și mai ales faptul că am reușit să trecem peste începutul slab de campionat. Nu ne mai rămâne decât să ne pregătim foarte bine și să încercăm să câștigăm următoarele meciuri, mai ales că vom juca în compania unor adversari puternici”, a declarat Radu Samoilă, antrenorul U Cluj, pentru site -ul oficial al clubului.

 

Următorul meci, programat pentru 15 noiembrie, pe teren propriu cu Academia Minaur Baia Mare, se va juca joi, 29 octombrie, deoarece majoritatea handbaliștilor clujeni vor participa în perioada 12-15 noiembrie, la cel mai mare eveniment sportiv universtar, Euro Roma 2015. Meciul dintre Universitatea Cluj și Academia Minaur Baia Mare va avea loc la Sala Sporturilor „Horia Demian”, de la ora 17:00.

Comentarii Facebook