Ion Țiriac, anunț șocant despre Simona Halep, după ce sportiva s-a retras la Transylvania Open din Cluj: ,,S-a retras acum un an şi ceva"


După ce a fost învinsă în primul tur la Transylvania Open, Simona Halep și-a anunțat retragerea la Cluj, punând capăt unei cariere impresionante. Mentorul său, Ion Țiriac, prezent la Cluj-Napoca, a făcut niște precizări importante despre cea mai importantă tenismenă din istoria României.

Miliardarul a menționat despre importanța turneului de la Cluj, după care a făcut o declarație șocantă, aceea că, retragerea Simonei Haelp s-a produs în urmă cu un an și ceva, nu acum. 

,,Ca să ai un turneu atât de mare, care e eveniment naţional anual, unul din puţinele, nu doar la tenis, e un mare merit. Clujul e capitala sportului. Este de salutat, foarte meritoriu. E singura sală multifuncţională din România, la momentul acesta. Să sperăm că o să avem undeva o masă cu jucători tineri, din care să selecţionăm. Am fost foarte buni la excepţii, Nadia, Ilie Năstase, Halep, Hagi… ar trebui să ne întoarcem la ce eram acum 30-40 de ani, când sportul era o prioritate. Însă cu o floare nu se face primăvară, Clujul nu ajunge.

(n.r. Despre retragerea Simonei Halep) Era o întrebare care preferam să nu mi se pună, sunt destul de direct. Simona Halep s-a retras acum un an şi ceva, să suporţi ce a suportat fata asta, fără vină, nu e normal. Să te antrenezi în acele 4-5 ore în fiecare zi, e aproape imposibil în situaţia în care nu mai eşti competitivă. Nu mai avea nici 23 de ani, era timpul să facă acest pas. L-a făcut, o felicit pentru treaba asta. Să nu uităm ce a făcut, ne-a adus Wimbledon-ul acasă, ne-a adus Roland Garros, pe lângă cele ale lui Ilie Năstase şi Ruzici", a declarat Ion Ţiriac, de la Transylvania Open.


Comentarii Facebook