Duminica 22 Decembrie

Iuliu Mureşan nu mai critică arbitrii, dacă aceștia dictează în favoarea CFR: ”Nu comentăm, nu e bine să vorbim des de asta”

 

Iuliu Mureșan a uitat deja vorbele dure adresate arbitrilor care dictau în defavoarea CFR Cluj, după ce în meciul cu Gloria au fost multe decizii în favoarea echipei sale. 

 

Am avut şansa să dăm destul de repede gol, după aceea a fost echilibru, dar după ce am marcat golul doi s-a rupt echilibrul. Este 5-1 scorul şi nu vreau să comentam problema arbitrajului. Şi aşa discutăm prea mult de arbitraje şi nu este bine.

 

Sunt multe personaje care stau toată ziua la televizor şi din cauza asta nu mai au timp să se ocupe de echipele lor să facă performanţă. Noi stăm mai puţin la televizor, noi suntem preocupaţi să facem performanţă”, a declarat Iuliu Mureşan la DigiSport.

 

Despre șansa la titlu, Mureșan a spus: ”Steaua este o echipă bună, care deocamdată sunt cu mult în faţa noastră, dar asta nu înseamnă că la finalul campionatului va fi la fel. După părerea mea, o să-i învingem, pentru că echipa noastră este mai bună.

 

Ar fi frumos să facem un meci bun şi cu Manchester United, victoria cu Gloria este deja istorie. Ne pregătim să întâlnim cel mai puternic club care a venit vreodat la Cluj, cel mai titrat, cu cel mai bun manager din lume”.

 

CFR Cluj - Gloria Bistrița 5-1 - REZUMAT VIDEO / Clujenii sunt pregătiți de Manchester United

Comentarii Facebook