Duminica 22 Decembrie

Jaqueline Cristian a fost eliminată de la Winners Open, turneul WTA de la Cluj


Andrea Petkovic a învins-o pe Jaqueline Cristian, 6-4, 6-3, într-o oră și 39 de minute, într-un meci relativ strâns. 

În formă bună în ultimele săptămâni, Petkovic merge în sferturile de finală la Cluj, rezultat care se adaugă finalei jucate la Hamburg și semifinalei jucate la Belgrad.

Primul set a fost echilibrat și puține lucruri le-au despărțit pe cele două, fapt reflectat și în statistica punctelor câștigate, unde au fost la egalitate (34). Însă punctele mari au mers la Andrea Petkovic, jucătoarea mai experimentată, dar și mai valoroasă, care știe cum să gestioneze astfel de seturi (și meciuri) strânse și dure. 

Dacă până la 5-4 s-a mers cap la cap, când Jaqueline a servit pentru a rămâne în set, Petkovic a făcut ceea ce face o jucătoare trecută prin multe: a presat la retur, a transmis constant semnale că nu renunță ușor și a avansat, pas cu pas, în teren pentru a o intimida pe româncă. Tactica aleasă de ea a funcționat pentru că, deși Jaqueline servise impecabil până la acel moment, la 5-4 serviciul a părăsit-o, a devenit ușor nesigură și nemțoaica a fugit cu setul. 

Povestea setului doi a fost ușor diferită, pentru că de data asta Jaqueline a fost cea care a condus. Doar că aceste șanse nu au fost fructificate până la capăt. Cristian a făcut break-ul în primul game din setul doi, apoi a pierdut două game-uri la rând; a făcut break-ul din nou la 2-2, apoi a pierdut următoarele patru game-uri consecutive, implicit și meciul. 

Când întâlnești o jucătoare cu experiența lui Petkovic e foarte greu să faci diferența cu adevărat când șansele nu se iau, atunci când ele apar – tocmai pentru că știe ce să facă în astfel de momente, odată scăpată de pericol. 

De exemplu, după ce și-a luat serviciul înapoi la 2-3 în setul doi, Petkovic și-a ridicat foarte mult nivelul și a urcat rapid la 5-3. Apoi, la 5-3, ori de câte ori a avut de înfruntat mingi de break (cinci la număr), a fost impecabilă, și cu serviciul, găsind mereu câte un serviciu câștigător sau as, și cu jocul de pe linia de fund, accelerând și căutând să lovească decisiv. 

“Sunt mulțumită de cum am jucat punctele importante. Mai am multe lucruri de îmbunătățit, dar sunt mulțumită de cum am jucat astăzi în fața unei jucătoare foarte puternice; am urmărit-o și la Belgrad și am văzut cât de bine poate juca”, a concluzionat Petkovic la finalul meciului.

Pentru un loc în semifinale, Petkovic se va întâlni cu Seone Mendez. Australianca de 22 de ani a beneficiat de retragerea experimentatei ucrainence Lesia Tsurenko, accidentată.

Comentarii Facebook