Duminica 22 Decembrie

Jefte Betancor a rupt tăcerea: „Eu am decis să plec de la CFR Cluj. Ei nu voiau ca eu să plec”


Atacantul spaniol Jefte Betancor (30 de ani) a dezvăluit că el a fost cel care a cerut să plece de la CFR Cluj. Spune că a ajuns la concluzia că stilul feroviarilor nu i se potrivește, fiind nemulțumit de faptul că nu juca suficient.

Întrebat despre cum se simte după ce a plecat, Jefte a răspuns ferm: „Mă simt bine, pentru că eu am decis să plec de la CFR Cluj. Ei nu voiau ca eu să plec. Lucrurile nu mergeau așa cum trebuie. Nu avem continuitate, nu eram în planurile lui Mister și am decis să rup contractul. Asta a fost tot.

Eu am început ca titular, am dat gol cu Adana în cupele europene, dar după aceea am mai fost titular doar în Cupă și cu Farul, când am fost schimbat după 45 de minute. Am început să mă gândesc că Mister nu contează pe mine și am fost și am discutat cu președintele. I-am zis să mă lase să plec”.

După un sezon foarte bun la Farul, Jefte a ajuns la CFR Cluj în vara lui 2022. În acest sezon, Jefte a bifat 17 prezențe în tricoul lui CFR Cluj. A marcat două goluri, unul în SuperLigă și unul în preliminariile Conference League. Din cele 17 meciuri, Jefte nu a fost integralist în niciunul. Cel mai mult a jucat în prima etapă, 81 de minute, la 2-0 cu Poli Iași.

„Pentru mine, Farul e cea mai bună echipă din România. Iubesc acest club. Am făcut acolo cel mai bun sezon din cariera mea. Din România, Farul rămâne prima opțiune. Pentru mine, e cel mai mare club. Am fost foarte fericit. Dar e greu acum să revin în România. Trebuie să schimb aerul”, a mai punctat Jefte Betancor pentru GSP.

Comentarii Facebook