Miercuri 25 Decembrie

Jucătorul CFR Cluj, Nkololo, i-a dat un cot involuntar și i-a spart buza antrenorului Șumudică de la Rapid VIDEO


O fază ciudată s-a întâmplat ieri seară în timpul meciului CFR Cluj - Rapid București, terminat 1-1.

În minutul 50, la o fază care se desfășura în lateralul terenului, pe partea cu băncile de rezerve, mijlocașul CFR-ului a încercat să protejeze mingea care era pe cale să iasă din teren, urmând o aruncare în favoarea echipei sale.

Când a vrut să frâneze ca să se oprească la marginea terenului, a fost ușor împins de un jucător rapidist. Impulsul a fost suficient cât să-l proiecteze într-o coliziune cu antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, aflat în picioare în imediata apropiere.

Se pare că din ciocnire antrenorul Rapidului s-a ales cu buza spartă, după cum a declarat chiar el la finalul meciului:

”A alunecat, săracul. Am încercat să îl țin, să îl opresc, dar din inerție mi-a dat un cot și mi-a spart puțin buza. Nu are nicio legătură. Și-a cerut scuze, mi-am cerut și eu scuze. Eu am făcut asta în speranța să nu cadă peste mine. Când a fost schimbat, și-a cerut din nou scuze. Nu am astfel de contre cu fotbaliștii”

În prima fază Șumudică l-a apostrofat pe Nkololo, dar apoi incidentul a fost aplanat de ceilalți jucători din ambele echipe.

Vezi video aici


Comentarii Facebook