Louis Munteanu, ruptură musculară la gambă în urma accidentării. Câte meciuri riscă să rateze atacantul CFR Cluj
După egalul rușinos pe care CFR Cluj l-a făcut duminică cu Politehnica Iași, consecințele acestei confruntări continuă să „lovească” echipa. Pe lângă cearta de mari proporții dintre Dan Petrescu și Neluțu Varga, care este la un pas de a duce la o despărțire permanentă, nici situația lui Louis Munteanu nu este încă clară.
Cristi Balaj a anunțat într-un interviu pentru Fanatik că Louis Munteanu are o ruptură musculară la picior, problemă care îl poate opri pe fotbalist din a juca în următoarele două etape. Atacantul s-a accidentat ieri, înainte de partida cu Politehnica Iași, în timp ce se încălzea pentru meci. Președintele clubului CFR Cluj a explicat de unde a apărut această problemă: „Are o leziune musculară minoră. Terenurile sunt cauza principală. Și la Cluj, în toată această perioadă, am suferit din ceea ce înseamnă calitatea suprafețelor de antrenament. Încarci, încarci, încarci și apare o oarecare tensiune la nivel muscular” a declarat acesta.
El a mai susținut că decizia de a îl ține pe Munteanu pe bancă a fost una preventivă, jucătorul urmând să aibă un control cât de curând: „La Iași, la ultimul șut de la încălzire, a simțit ceva la gambă și s-a luat decizia să fie protejat pentru a nu mări leziunea musculară. E programat la un RMN și vom vedea”.
Totuși, Balaj își păstrează optimismul și speră că fotbalistul va reveni pe teren de îndată. „Cred că recuperarea va fi rapidă, dar contează și localizarea leziunii. Este o leziune musculară, o ruptură musculară. Noi sperăm să fie de gradul 1, ca recuperarea să fie cât mai rapidă. Depinde foarte mult ce va spune RMN-ul. După ce vom avea rezultatul, vom vedea” a spus președintele CFR Cluj.
Cristian Balaj a mai susținut că există însă riscul ca tratamentul lui Louis Munteanu să întâmpine probleme: „Rămâne de văzut. Nu vreau să mă hazardez. El e și tânăr. Nu prea a avut accidentări. Și Marijana (N.r. Marijana Kovacevic ) tratează doar anumite accidentări. Ea tratează doar anumite tipuri de accidentări. Uneori nu poate să intervină” a explicat președintele clubului.
0 Comentarii