Duminica 22 Decembrie

Lovitura grea pentru CFR. Paskany dat în judecată pentru 500.000 de euro


Fostul antrenor al echipei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a dat în judecată gruparea clujeană pentru tratament injust din partea lui Iuliu Mureșan și a lui Arpad Paszkany.

Antrenorul cu care CFR-ul a câștigat campionatul în 2010 a obținut de la FIFA despăgubiri în valoare de 500.000 de euro. Mandorlini a acuzat în cadrul unui interviu pentru La Gazzetta dello Sport modul în care a fost demis din postul de antrenor în ciuda faptului că a reușit prformanța de a câștiga campionatul, Cupa şi Supercupa în acelaşi sezon.

"Cum am fost răsplătit? Am primit o lovitură ieftină din partea unor oameni laşi cu doar două zile înainte de a debuta în Liga Campionilor. Am avut un început de sezon mai slab, doar 8 puncte şi 7 jocuri, dar nimic dramatic. Eram la mijlocul clasamentului, puteam recupera cu uşurinţă. Dacă ar fi avut răbdare, ar fi triumfat din nou la finalul sezonului. Preşedintele Mureşan m-a demis prin videoconferinţă după înfrângerea cu Rapid. Cu toate astea, mi-am luat revaşa: FIFA a decis că demiterea a fost una abuzivă şi nejustificată, iar clubul trebuie să-mi plătească mie şi staff-ului meu daune în valoare de 500.000 de euro. Echipa construită de mine era mai puternică decât actuala formaţie din Cluj. Era mai ofensivă", a declarat Mandorlini citat de ProSport.

Andrea Mandorlini a devenit antrenorul clujenilor în anul 2009, iar în doar un sezon a reușit să câștige titlul, Cupa și SUpercupa, apoi a fost demis în 15 septembrie, cu doar două zile inainte de debutul echipei în UEFA Champions League.

Comentarii Facebook