Duminica 22 Decembrie

LPF a finalizat ancheta în cazul meciului Steaua-Viitorul


Preșdintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, a declarat că echipa Steaua nu poate fi sancționată pentru că a evoluat cu rezervele în meciul împotriva Viitorul Constanța, încheiat cu scorul 2-5, în ciuda suspiciunilor de blat.

"Steaua cu Viitorul a fost un joc cu puţin cântec, în care steliştii şi-au verificat rezervele şi s-a dovedit că acestea nu au valoare şi că sunt plătite degeaba. Alţii spun că Steaua trebuia să joace cu titularii, dar văd că pe continent echipele care şi-au atins un scop lasă valorile în concediu. Am văzut ce s-a întâmplat în Germania, în Italia... Nimeni nu spune să se facă vreun blat, numai că atunci când ai 15 puncte avans şi dai drumul la titulari să se odihnească, noi, LPF, din punct de vedere regulamentar nu avem ce să facem. Dacă jucătorii care intră sunt legitimaţi la clubul respectiv şi îi bagă în teren atunci asta este, dacă îi băga pe fals în teren sau era vreo problemă atunci luam măsurile necesare", a spus Dragomir, potrivit realitatea.net.

Întrebat ce părere are despre faptul că preşedintele executiv al CSMS Iaşi, Florin Prunea, intenţionează să sesizeze DNA cu privire la acest meci, Dragomir a răspuns: "Păi, dacă e democraţie, să facă. E democraţie în fotbal, în justiţie, e peste tot".

În meciul înpotriva echiperi finanțate de Gică Hagi, nașul lui Gigi Becali, Steaua a intrat pe teren cu o echipă formată în mare parte din rezerve, fiind învinsă cu scorul de 5-2.

În urma acestei partide a fost vehiculată infotmația conform căreia partifa ar fi fost aranjată în favoarea constănțenilor, care se luptă pentru a evita retrogradarea.

Comentarii Facebook