Duminica 22 Decembrie

LPF a hotărât: Liga I se schimbă

 

Comitetul executiv al Ligii Profesioniste de Fotbal, a aprobat, miercuri, propunerea de schimbare a sistemului competiţional al Ligii I.

Secretarul Valentin Alexandru al LPF, a declarat că numărul echipelor se va reduce de la 18 la 14, iar sistemul va fi unul play-off / play-out, începând cu sezonul 2014/2015, informează Mediafax.

"Toate cele nouă cluburi reprezentate în acest Comitet Executiv, mai exact: CFR Cluj, Steaua, Dinamo, Pandurii, Concordia, Ceahlăul, Gaz Metan, CSMS Iaşi şi Viitorul Constanţa, au fost de acord cu propunerea de restructurare a Ligii I începând cu sezonul 2014/2015, de trecere la sistem play-off/play-out cu 14 echipe. S-a ales intrarea începând cu acest sezon pentru a permite celor care nu sunt de acord să aibă un an de pauză să se acomodeze, iar la finalul lui 2013/2014, dacă Adunarea Generală a LPF şi apoi Comitetul Executiv al FRF vor aproba, să se organizeze un baraj între locurile 13 şi 14 cu câştigătoarele celor două serii de B", a declarat Alexandru.

Conform lui Alexandru, în noul sistem cu 14 echipe vor exista două retrogradate în fiecare an.

Adunarea Generală a LPF va supune la vot propunerea avizată la o dată ce urmează a fi stabilită.


Comentarii Facebook