Duminica 24 Noiembrie

Lucian Bute nu se lasă: Pot să-l bat!


Lucian Bute l-a delegat pe impresarul său, Jean Bedard, preşedintele clubului canadian InterBox, să facă tot posibilul pentru ca revanşa cu britanicul Carl Froch să fie disputată în martie 2013.

Bute va petrece sărbătorile de iarnă în România, alături de familie, iar cel târziu pe 10 ianuarie să se întoarcă la pregătiri. Până atunci, boxerul va afla şi numele viitorului său adversar, potrivit Realitatea.

"Nu mă interesează alte nume! Primul adversar al meu din 2013 trebuie să fie Froch. Sunt gata să-l bat, ştiu că pot să-l bat! Poate am avut ceva emoţii în startul întalnirii cu Denis Grachev, dar nu trebuie să uitaţi că veneam după o înfrângere suferită prin knock-out, ceea ce nu e uşor. Oricum, pe parcurs mi-am revenit şi în partea a doua a luptei am demonstrat că am cele necesare pentru a rezolva şi un adversar precum Froch. E bine că am avut posibilitatea de a disputa un meci de 12 reprize", a declarat Lucian Bute.



Comentarii Facebook