Duminica 22 Decembrie

Măldărășanu, antrenorul lui Hermannstadt, a fost impresionat de un jucător de la CFR Cluj: ,,Are o valoare extraordinară”


CFR Cluj urmează să joace în deplasare împotriva FC Hermannstadt. Echipa din Gruia speră să obțină cele trei puncte și să urce în campionatul intern. Antrenorul echipei sibiene a vorbit despre meciul care va avea loc sâmbătă, de la ora 18:30.

Antrenorul lui Hermannstadt a avut un discurs optimist: „Am ajuns la etapa a 10-a, deja o treime din sezonul regulat. E o perioadă în care începem să ne regășim din punctul de vedere al omogenității. Și o să jucăm contra unei echipe care este una dintre contracandidatele principale ale celor de la FCSB sau Universitatea Craiova la campionat. O echipă care are un lot și numeric, și valoric foarte bun", potrivit GSP.

Măldărășanu știe că la un meci cu CFR Cluj nu mai e nevoie de avertismente. Totuși, le-a transmis și indirect elevilor săi, la conferința de presă de azi, că „va trebui să avem grijă cu presingul pe care îl facem, referitor și la meciul de la Arad, pentru că CFR sare de multe ori construcția și putem risca să devenim o echipă lungă. Si pe o eventuală câștigare a mingii a doua de către ei, au calitate în ultimii 30 de metri. Dar cu o atitudine bună, încercăm să ne facem jocul. Și bineînțeles că într-o zi bună putem bate orice echipă, fie ea chiar și CFR”.

L-a lăudat pe Tachtsidis, mijlocașul de creație al ardelenilor, spunând că „are o valoare extraordinară, e un jucător care poate face diferența. Acum că este incert sau nu, vedem mâine. Dar nu e singurul de la CFR care poate face diferența, mai sunt și alții. Îi cunoaștem, dar mă focusez pe jucătorii noștri. Dacă ne facem treaba, mai ales că, după părerea mea, suntem pe drumul cel bun, lucrurile vor sta bine", mai menționează aceeași sursă. 


Comentarii Facebook