Duminica 22 Decembrie

Mamadou Thiam s-ar putea întoarce la Universitatea Cluj! Atacantul a impresionat în tricoul clujenilor sezonul trecut


În ciuda înfrângerii din Gruia, pierdută de U Cluj scor 0-4 contra CFR-ului, „Șepcile roșii” par să fi trecut peste șoc și sunt mai decise ca niciodată să lupte până în ultima etapă pentru un loc în top 6.

Prima mutare a fost făcută în urmă cu 24 de ore, când Universitatea Cluj a adus un fundaș central brazilian, Thalisson Kelven. Doar că, surpriza plăcută pentru fani va fi anunțată doar zilele următoare. Asta, pentru că, din informaţiile FANATIK, Universitatea Cluj a reușit să bată palma cu fostul atacant senegalez Mamadou Thiam, plecat în Kuweit.

Atacantul a impresionat în tricoul clujenilor sezonul trecut. Prestațiile sale și modul în care lovea mingea i-au atras atenția chiar și lui Gigi Becali, însă miliardarul nu a fost dispus să plătească 500.000 de euro pentru a-l avea pe senegalez.

Fotbalistul care a înscris de 11 ori în 33 de meciuri pentru U Cluj se pare că nu s-a adaptat în Kuweit. Asta deși, Thiam a reușit să înscrie două goluri chiar în urmă cu o zi, în victoria celor de la Al Arabi de pe terenul celor de la Khaitan, scor 4-0.

Din informațiile FANATIK, Mamadou Thiam va reveni la Cluj-Napoca sub formă de împrumut, până în vară, iar U Cluj va suporta doar o parte din salariul său, diferenţa fiind achitată de Al Arabi, clubul care îl are sub contract pe atacant. Cele două părți au bătut deja palma și e de așteptat ca Mamadou Thiam să semneze zilele următoare și să fie anunțat oficial.

Comentarii Facebook