Duminica 22 Decembrie

Marca U Cluj e ”blindată”. Walter o are pe perioadă determinată și nu poate muta echipa de la Cluj - VIDEO

 

Noul contract de asociere dintre Consiliul Local și SCS Universitatea Cluj SA asigură marca ”U Cluj”. 

 

Articolul nr. 3 al noului contract prevede durata contractului privind cesiunea mărcii. Până acum era pe o perioadă lungă, valabilă până în 2017, iar când ajungea la maturitate valabilitatea mărcii se putea prelungi pe o perioadă nedeterminată.

 

Acum, conform noului contract, marca este cedată până în 15.06 2014, iar apoi se încheie contracte pe o perioadă determinată, de 12 luni, automat dacă niciuna dintre părți nu denunță contractul”, a declarat Radu Constantea, consilierul local mandatat să reprezinte Consiliul Local în Consiliul de Administrație al U Cluj.

 

De asemenea, conform noului contract, proprietarul echipei nu are voie să ”schimbe locația de derulare a meciurilor, dacă FC U Cluj este echipă gazdă, cu excepția cazurilor în care terenul este suspendat”, a mai spus Constantea.

 

Primarul Emil Boc a precizat că acest nou contract va garata că ”indiferent ce se va întâmpla în plan fotbalistc, marca U Cluj nu va dispărea și nu va pleca de la Cluj. Acesta este principalul lucru pe care l-am reușit în negocierile cu administratorul judiciar al U Cluj”.



Comentarii Facebook