Miercuri 18 Decembrie

Marius Șumudică se teme de atmosfera din Bosnia: „Cel mai important e ca echipa să se califice”


 CFR Cluj are prima șansă la calificare cu Borac Banja Luka, dar Marius Șumudică se teme de atmosfera pe care o pot crea fanii din Bosnia la retur. 

CFR Cluj s-a impus acasă, în meciul tur, cu 3-1, și este favorită pentru accederea în turul doi preliminar al Champions League.

Acela a fost primul meci al lui Șumudică pe banca tehnică a campioanei României, iar antrenorul a trăit intens cele 90 de minute și bucurându-se moderat la reușitele elevilor săi.

Atmosfera creată de fanii din Bosnia, dezavantaj pentru echipa lui Marius Șumudică

În conferința de presă înaintea returului cu Borac Banja Luka, Marius Șumudică a spus că cel mai mult se teme de atmosfera creată de fanii din Bosnia, dar cu toate acestea nu se gândește decât la calificare, conform fanatik.ro.

Eu respect poporul sârb, în general, știu ceea ce înseamnă. Am avut în cariera mea de antrenor șansa să lucrez cu jucători sârbi. Sunt jucători cu potențial, jucători cu școală. Au sângele fierbinte, la fel ca al românilor. Sunt multe asemănări între cele două popoare.

Ne așteptăm la o atmosferă incendiară, dar vom face tot ceea ce ține de noi să ne calificăm. Plecăm cu un avantaj de două goluri și sperăm să menținem, cel puțin, acest avantaj. Cel mai important e ca echipa să meargă mai departe. Pe mine asta mă interesează, nu altceva”, a declarat Șumudică.

Șumudică, mulțumit de prestația jucătorilor în Supercupă

Tehnicianul campioanei României a făcut o comparație între formația bosniacă și Universitatea Craiova, echipa care a învins CFR Cluj în Supercupa României, și este de părere că oltenii sunt superiori.

E clar că Universitatea Craiova a fost o echipă superioară celor de la Banja Luka. Universitatea Craiova e o echipă care se bate la titlu și investește foarte mult, n-a fost o întâmplare că a câștigat Cupa anul trecut.

Ar trebui să privim lucrurile pozitive și anume că nu au avut nicio ocazie de gol. După care am ajuns la această loterie, care, din păcate, ați văzut și la Campionatul European, ține doar de mentalul jucătorilor”, a explicat Șumudică.

CFR Cluj i-a stabilit prețul de transfer lui Burcă

CFR Cluj a pierdut Supercupa României, Universitatea Craiova impunându-se la loviturile de departajare. La finalul celor 90 de minute scorul a fost egal, 0-0, într-un meci lipsit de ocazii de gol.

Deși inițial a lăsat să se înțeleagă că nu este interesat de acest prim trofeu oferit în acest sezon în fotbalul românesc, Marius Șumudică a fost extrem de abătut la încheierea partidei de pe Arena Națională.

CFR Cluj îl poate pierde în această vară pe Andrei Burcă, FANATIK aflând că ardelenii i-au stabilit un preț de transfer de 2.000.000 de euro. Până acum, doar Al Ain s-a interesat de fundașul campioanei României, formație care este cu ochii și pe Florin Tănase, căpitanul FCSB-ului.

Comentarii Facebook