Duminica 22 Decembrie

Marius Vizer, ales preşedintele sportului mondial

 

Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, a fost ales, vineri, la Sankt Petersburg, în funcţia de preşedinte al organizaţiei mondiale SportAccord, care reunește 107 federații sportive internaționale.

 

Vizer a fost ales cu 54 de voturi din 92, în detrimentul preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Rugby, francezul Bernard Lapasset.

 

Un SportAccord brand mondial recunoscut, cu o structură modernă, chiar re-branduit, cu o viziune sănătoasă și prosperă, un SportAccord nou și performant, liber și independent și nemanipulabil, care să deservească strict interesele membrilor săi și a organizației lor: cu un brand care să strălucească și să fie popular, respectat, mediatizat, apreciat și atractiv pe piața de marketing și media, un SportAccord în care membrii să fie demni și mândri de organizația lor,  o organizație cu identitate, valoare și continuitate, cu programe și structuri de dezvoltare la toate nivelurile, cu evenimente care să genereze resurse și nu să le consume, cu structuri și evenimente de nivel, global, regional, național, cu alianțe puternice și stabile, astfel încât atunci când ne așezăm la masa tratativelor să reprezentăm o forță și o familie unită, un SportAccord liber și independent, administrat în mod profesionist, transparent și performant”, a declarat Vizer înainte de alegeri.

 

Conferinţa SportAccord a avut loc în perioada 26-31 mai, la Sankt Petersburg.

 

Din 2017 vreau să organizez campionatele mondiale reunite în aceeaşi ţară, fără să fie necesare investiţii de infrastructură, logistică, aşa cum se face pentru sporturile olimpice, dar şi din resurse generate de un eveniment local. Vom finanţa federaţiile naţionale care se confruntă cu o serie de neajunsuri. Din bugetele atrase de Banca Internaţională a Sportului, Loteria Internaţională a Sportului etc un find de investiţii [...] SportAccord este o organizaţie înfiinţată în 1967, la care au aderat atunci 26 de federaţii internaţionale şi actualmente un frup de 106 organizaţii internaţionale: 35 olimpice şi 71 deolimpice. SportAccord este o forţă reală a sportului mondial care de câteva decenii a fost ţinută într-o poziţie pasivă şi pe care vreau eu să o trezesc acum”, a mai declarat Vizer, la Realitatea TV.

Comentarii Facebook