Duminica 22 Decembrie

Mărturie dureroasă din culisele sălilor de fitness românești: „M-am dopat 11 ani, devenisem agresiv chiar și cu copiii mei. Am făcut cancer”


Președintele filialei românești a Federației Internaționale de Bodybuilding Natural (INBA), Adrian Sveduneac, a povestit adevărul din culisele întunecate ale sălilor de fitness din România. 

Invitat în studioul GSP Live, fostul culturist a izbucnit de două ori în lacrimi, în direct. „M-am dopat 11 ani. Din cauza asta am ajuns aici”. Bărbatul de 45 de ani, cu mușchi proeminenți și păr grizonant, își ridică tricoul de antrenament în partea dreaptă. Pe abdomen, o cicatrice lungă de 35 de centimetri, îndoită ca o seceră, e dovada tăcută a dramei petrecute acum 9 ani, scrie GSP.

Povestea lui Adrian Sveduneac, actualul președinte al INBA Romania - filiala românească a unei federații internaționale care îndeamnă la bodybuilding natural, fără substanțe dopante - , e dureros de spus și greu de digerat, notează sursa citată.

În emisiune, mi-am adus aminte că, din cauza substanțelor pe care mi le injectam, devenisem agresiv până și cu copiii mei. Fetița mea avea 6 ani atunci, am repezit-o de vreo trei ori, iar ultima dată a făcut un șoc din cauza asta. Mi-a rămas imaginea ei în minte și nu am mai putut să povestesc în direct”, a explicat Sveduneac după emisiune unul dintre momentele delicate.

Legătura lui cu culturismul - așa cum se numea bodybuildingul înainte și imediat după Revoluție - a început în 1993, când avea 16 ani. Născut într-un sat de munte aflat la 50 de kilometri de Suceava, Sveduneac a fost fascinat de bărbații musculoși și bronzați pe care i-a văzut în revistele de culturism. Pentru a depăși bariera și a ajunge la un nivel de mare performanță, Sveduneac spune că ajunsese să mănânce câte 15 ouă și două kilograme de pește pe zi pentru a avea cât mai multe proteine în dietă. Rezultatele mari întârziau, însă, să apară. În paralel cu meseria de pompier, culturistul lucra ca instructor la o sală de fitness din Berceni.

Într-una dintre zile, în 2002, un amic de la sală i-a dat un pont: „I-am spus că visez să ajung la Mr. Olympia (n.r. - cel mai strălucitor concurs de bodybuilding din lume). S-a uitat la mine și mi-a zis: „Văd că ai o structură foarte bună. Uite, dacă vrei să te ajut să-ți îndeplinești visul îți dau eu niște fiole. Tu crezi că cei care sunt acolo sunt crescuți natural sau folosesc doar suplimente?!”. Amicul - Sveduneac nu vrea să-i duvulge numele, dar Gazeta a aflat că este unul dintre cei mai cunoscuți nutriționiști din România - i-a recomandat să se dopeze. Tot el i-a vândut fiolele cu lichid uleios în care se aflau decadurabolin și testosteron, substanțe interzise sportivilor.

Nu doar corpul și comportamentul său a început să se modifice vizibil

Injecțiile mi-au dat o răutate în privire și o agresivitate față de cei din jur. M-au schimbat complet. Din păcate, eram agresiv și cu soția și copiii. Tot ce era în jurul meu trebuia să stea la distanță. La muncă, mă certam cu colegii și cu șefii, eu le știam pe toate, eu făceam tot ce e mai bine”, spune sportivul. Sveduneac povestește că dopingul îi dădea o senzația exagerată de putere, de încredere în propriile forțe, care îl puteau costa viața.

Tumora de pe rinichiul drept

Sveduneac a mers să-și facă analize pentru a vedea dacă organismul îi permite să treacă la următorul nivel de doping, însă la ecografie doctorii i-au depistat o pată albă pe rinichiul drept.

 „Îmi tot ieșea asta de doi ani la analizele obligatorii pentru angajații MAI, doctorii spuneau că ar putea fi nisip. Doar că acum aveam și niște dureri pe care le ignorasem. La control, doctorul a stat mai mult decât era normal și la final mi-a zis că ar putea fi o tumoră benignă.

Peste o săptămână, specialistul în imagistică l-a luat deoparte: „M-a întrebat dacă fac sport și dacă am luat substanțe interzise. Nu știam dacă să-l mint sau nu, dar i-am spus adevărul. Și atunci mi-a zis: „Am o veste proastă. Aveți o tumoră malignă care se alimentează printr-un vas de sânge. Va trebui să vă operați, trebuie scos rinichiul”. La șase luni de la operație, timp în care Sveduneac a refuzat radioterapia, preferând să țină un regim cu carne albă, a urmat o nouă surpriză nefericită. Doctorii i-au spus că operația arată bine, dar că pe plămânul drept apăruse o mică tumoră. De data aceasta, o dietă din care se exclude  proteina animală, adică ouă, lapte, carne, l-a ajutat să treacă peste noua încercare. Terapia i-a fost recomandată de un medic care lucra la un spital oncologic din SUA. 

Cam după 3 luni am simțit însă ceva ciudat. Parcă avea loc o resetare a organismului, aveam din nou energie, mă simțeam mai fresh, mai prietenos cu oamenii”, spune sportivul. 

Sveduneac spune că în anii în care a concurat în cadrul Federației Române de Culturism și Fitness nu a fost niciodată testat doping. 

Tinerilor care vor să arate bine le spun că viața are prioritate. E un dar pe care îl primești o singură dată. Nu merită să-ți abuzezi organismul cu tot felul de substanțe chimice, oricât ai vrea să arăți bine. Cred că viața trebuie să primeze pentru că viața ta e nu doar a ta, e și a celor din jur care sunt alături de tine. Și pe ei îi faci să sufere.”, spune Adrian Sveduneac, președinte INBA Romania.

Foto: GSP

Comentarii Facebook