Duminica 22 Decembrie

Măsuri speciale pentru meciul decisiv Dinamo - Universitatea Cluj. Peste 600 de jandarmi vor asigura ordinea publică


Jandarmeria Capitalei ia măsuri speciale pentru meciul decisiv dintre Dinamo și Universitatea Cluj, mai ales după apariția unor mesaje de amenințare în tribunele arenei din Ștefan cel Mare. Peste 600 de jandarmi vor asigura vor asigura măsuri de ordine publică la derby-ul din această seară, deși stadionul are o capacitate de doar 15.000 de locuri. 

Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 18:30, doar pe baza biletelor sau invitațiilor puse la dispoziție de organizator. Pentru acest meci de fotbal, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor și persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât și a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare”, se arată în Comunicatul Jandarmeriei, citat de gsp.ro. 

Returul Dinamo - „U” Cluj, va avea loc duminică, de la ora 21:00, pe Stadionul „Dinamo”. În primul meci suporterii Dinamo București au avut altercații cu jandarmii clujeni. Fanii din București au erupt la scorul de 2-0 si au fost la un pas de a intra pe teren. Jandarmii au dat cu gaze la lacrimogene și un suporter dinamovist a fost reținut și amendat. Acesta a primit interdicție 6 luni pe stadioanele din România și trimis acasă.

Nu este de mirare că Jandarmeria Capitalei ia măsuri speciale pentru meciul de astăzi, ținând cont de agresivitatea ultrașilor. 

Comentarii Facebook