Mecanicii de la Ferrari au făcut minuni! Au lucrat în tura de noapte pentru Alonso
Ferrari s-a folosit, la Abu Dhabi, de o excepţie din regulament care permite tehnicienilor echipelor, de patru ori pe sezon, să lucreze pe timpul nopţii dinaintea unui Grand Prix.
Mecanicii Ferrari au încercat să-i pregătescă pilotului spaniol Fernando Alonso un monopost cu care acesta să se poată lupta pentru titlul mondial cu germanul Sebastian Vettel de la Red Bull. Excepţia din regulament le permite ca între orele 00.00 şi 06.00, când standurile circuitului sunt închise în mod normal, potrivit regulamentului FIA, să lucreze la maşină, scrie Mediafax.
Joi, Alonso le-a cerut membrilor echipei sale să facă tot posibilul, să lucreze peste program dacă este nevoie, pentru ca Ferrari să câştige titlul mondial la piloţi.
"Trebuie să concurăm la nivelul nostru maxim. Avem nevoie ca fiecare mecanic, fiecare inginer, fiecare pilot, fiecare membru al echipei să muncească peste program. Cu toţii uniţi, trebuie să găsim o jumătate de zecime în plus şi astfel să concurăm cu Red Bull, care este foarte puternică în acest moment", a declarat Alonso, potrivit autosport.com.
Echipa s-a folosit pentru prima dată în acest sezon de acestă excepţie.
În prima sesiune de antrenamente, Alonso a scos un timp mai slab cu trei zecimi de secundă mai slab decât Vettel Alonso nu a putut fi mai rapid decât adversarul său, care a reuţit al treilea timp după piloţii McLaren-Mercedes, Lewis Hamilton şi Jenson Button.
Alonso se află la 13 puncte în spatele lui Vettel, care se află în fruntea clasamentului.
Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, a 17-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, va avea loc duminică, de la ora 15.00, pe circuitul Yas Marina. Calificările sunt programate sâmbătă, de la 15.00.
0 Comentarii