Vineri 22 Noiembrie

Meci aniversar pentru aniversarea a 100 ani de ”U” Cluj, împotriva echipei PAOK Salonic


FC Universitatea Cluj se pregătește să înfrunte echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, la Cluj, într-un meci amical aniversar care marchează 100 de ani de la înființarea clubului clujean.

Meciul spectacol va avea loc în 12 iulie pe Cluj Arena, iar cele două echipe vor sta pe teren 2 reprize a câte 60 de minute. Evenimentul va fi marcat de alte momente surpriză pentru fanii “Şepcilor Roşii”. 

Bilete sunt disponibile pe www.entertix.ro. Primele 5.000 vor fi la prețuri reduse, early bird, iar costul lor variază între 20 și 75 de lei. Membrii FC Universitatea Cluj beneficiază și după epuizarea celor 5.000 de bilete de preţurile speciale early bird.

Cu ajutorul partenerilor de la Sports Festival, vom avea parte de un adevărat show pe Cluj Arena. PAOK şi Răzvan Lucescu sunt campioni în Grecia, va fi un meci spectaculos. Îi aştept pe toţi suporterii FC Universitatea Cluj la stadion, în 12 iulie, să sărbătorim 100 de ani de “U” şi să ne bucurăm împreună de fotbal. Este un moment important în viaţa echipei, pe care îl vom celebra şi prin această partidă de gală. În doar trei ani, am reuşit să construim o organizaţie puternică, aşezată pe o fundaţie solidă pe care clubul se poate dezvolta. A fost esenţial, în proiectul nostru, ca în 2019 clujenii să aibă o echipă cu care se pot mândri! Sunt bucuros că am reuşit”, a declarat Radu Constantea, preşedintele FC Universitatea Cluj.

Este o onoare pentru Sports Festival să fie implicat în această sărbătoare și ne bucurăm să facilităm această partidă de gală. Universitatea înseamnă mult pentru comunitatea locală și ne dorim să aducem suporterilor emoția unui meci memorabil, la celebrarea celor 100 de ani de la înființare.“ declară Mirel Alexa, Director Executiv Sports Festival.

Antrenată de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic a reușit o performanță istorică: a câștigat, după o așteptare de 34 de ani, campionatul Greciei, şi a devenit a doua echipă din istoria țării care încheie campionatul neînvinsă, după performanța celor de la Panathinaikos din 1964.

100 de ani de la înființarea clubului Universitatea Cluj

Centenarul Universităţii Cluj va fi marcat, pe tot parcursul anului 2019, printr-o serie de evenimente speciale dedicate aniversării clubului. Fondat în 1919, “U” l-a avut ca prim președinte pe academicianul dr. Iuliu Hațieganu, părintele fondator al clubului. Existența Universității Cluj a fost una marcată de istorie: în 1940, după Dictatul din Viena, s-a refugiat la Sibiu până la revenirea Ardealului de Nord la România. În 1965, a câștigat Cupa României, iar de-a lungul timpului a mai jucat alte patru finale. Este printre cele mai galonate cluburi la nivel de copii şi juniori, cu titluri naţionale la toate categoriile de vârstă şi o academie de fotbal în care cresc viitoarele generaţii de campioni. În 2016, clubul a revenit la originile sale universitare și a demarat un proiect ambiţios, unic în peisajul fotbalistic românesc. 

Comentarii Facebook