Miercuri 18 Decembrie

Meci crucial pentru viitoarea generație de fotbal a României. Jucătorii de la U21 sunt la un pas să reușească calificarea la Euro 2025


România Under 21, antrenată de Daniel Pancu, se află în fața unui meci decisiv, care va avea loc mâine, de la ora 19:00, în Giulești. ,,Tricolorii” se luptă pentru o calificare la Euro 2025 U21. 

România ocupă primul loc în grupă, cu 19 puncte, urmată de Elveţia, 18 puncte, Finlanda, 17 puncte, Albania, 13 puncte, Muntenegru, 7 puncte, Armenia, 2 puncte.

Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 15 octombrie, România - Elveţia, Finlanda - Muntenegru şi Albania - Armenia.

În cazul unei victorii cu Elveția, echipa antrenată de Daniel Pancu se va califica direct la turneul final.

În cazul unui egal, tricolorii vor câştiga grupa dacă Finlanda nu învinge Muntenegru şi vor încheia pe locul secund dacă nordicii obţin victoria. 

Dacă România pierde cu Elveţia, atunci va termina pe locul secund dacă Finlanda nu câştigă şi va fi eliminată dacă Finlanda se impune în duelul cu Muntenegru.

Se califică direct la turneul final câştigătoarele celor 9 grupe şi cele mai bune 3 echipe clasate pe locul 2 (fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor de pe locul şase), informează Agerpres

Ultimele trei locuri de la turneu vor fi ocupate după un baraj, în dublă manşă, între celelalte 6 echipe de pe locurile secunde. Slovacia, ţara gazdă, este calificată direct.


Comentarii Facebook