Mesaj emoționant al galeriei U Cluj pentru Andrei Gorcea, după 8 sezoane. A fost aici de la noroiul ligilor inferioare până la locul 1 în Superliga
După confirmarea transferului portarului Andrei Gorcea de la U Cluj la UTA Arad, galeria ”Șepcile Roșii” a transmis astazi un mesaj emoționant de mulțumire și susținere pentru jucătorul care a crescut la U Cluj și care a participat la promovarea echipei din ligile inferioare până la prima poziție în Superliga.
„Dragă Andi
îți suntem recunoscători pentru tot ce ai făcut pentru "U", până acum.
Prin ambiția, munca depusă, sacrificiul făcut, devotamentul pentru Simbol, dârzenia și modestia pe care le-ai dovedit, ne-ai arătat cât de mult iubești Universitatea. Am suferit împreună în noroaiele ligilor inferioare, ne-am bucurat împreună meci de meci și la fiecare promovare. "Ai apărat pentru "U", este puțin zis", tu ai apărat "U"!
Pentru toate astea Gorcea, noi îți mulțumim! Să ne vedem cu bine, succes în carieră camarade!”
Crescut în academia Universității, Gorcea a debutat pentru "U" la data de 6 mai 2018, într-un meci de Liga a 3-a împotriva echipei secunde a celor de la Gaz Metan Mediaș. În cele opt sezoane petrecute în tricoul „studenților", Andrei Gorcea a strâns 85 de partide și a fost unul dintre artizanii revenirii „Șepcilor roșii" în Superligă, la finalul sezonului 2021-2022.
Începând cu stagiunea precedentă (2023-2024), Gorcea și-a pierdut treptat locul de titular, evoluând în doar două partide de la venirea internaționalului lituanian Edvinas Gertmonas. În actualul sezon, Andrei Gorcea a fost utilizat într-un singur meci
1 Comentariu
si cand te gandesti ca cei de la uta arad sunt dusmanii nostri....... cum ne-au injurat si facut in toate felurile....