Duminica 22 Decembrie

Mesajul lui Adrian Falub, după ce ”U” Cluj a promovat în Liga a 2-a: "Greul abia acum începe”



Echipa de fotbal Universitatea Cluj a reușit să promoveze matematic în Liga a 2-a, după victoria de duminică, cu 7-0, împotriva Gaz Metan Mediaș 2.

Totuși, tehnicianul ”Șepcilor Roșii”, Adrian Falub, spune că “Greul abia acum începe”.

Suntem cu toții fericiți. Felicit jucătorii și conducerea pentru această promovare, dar și suporterii, pentru că ei au fost, sunt și vor fi viitorul acestei echipe. Vreau să îi mulțumesc lui Cristi Pojar, pentru că ne-a ajutat încă de la început, mulțumesc întregului meu staff, fără să îl uit pe “Papi” (Marius Popescu, n.n) care a început această muncă la “U”. Promovarea i-o dedicăm și lui. Suntem o echipă nouă, renăscută, compusă din oameni care au fost crescuți aici și care știu ce înseamnă acest club. Avem în lot mulți jucători care sunt la început de drum, mulți dintre ei au făcut progrese importante în ultimii ani, mă refer la Micaș, Hordouan sau Hațiegan, însă aceștia trebuie să înțeleagă faptul că la “U” Cluj va exista mereu presiune, indiferent de ligă. Este un proiect frumos, dar greul abia acum începe, așa că trebuie să fim pregătiți pentru ceea ce urmează. Îmi doresc ca veteranii să rămână alături de noi și să continuăm împreună munca pe care am început-o aici”, a mai declarat Falub, după meci.

Comentarii Facebook