Duminica 22 Decembrie

Mesajul lui ADRIAN MUTU pentru Victor Piţurcă: Nu RENUNȚ de la Națională

 

Adrian Mutu i-a răspuns dur selecționerului Victor Pițurcă, spunându-i că orice jucător ar trebui să aibă șanse de a juca în națională și că el nu va renunța cât timp mai joacă fotbal.

 

M-am plictisit să tot discut despre aşa-zis conflict dintre mine şi domnul Piţurcă, iar ce spune acum nu mi se pare corect. Nu trebuie să închizi porţile naţionalei niciunui jucător. Atât timp cât sunt în activitate, nu mă retrag din echipa naţională. La echipa naţională nu ar trebui să decidă categoric faţă de mine. Cred că atât timp cât am jucat sub comanda lui, a fost bine”, a spus Mutu, la Sport.ro.

 

Ce am spus eu, susţin şi acum. I-am spus-o chiar şi lui Piţurcă în faţă (n.r. - că are metode învechite de antrenament). Asta e părerea mea. Mă aşteptam la o asemenea reacţie. În spatele acestei discuţii sunt şi alte lucruri între mine şi domnul Piţurcă şi nu vreau să le discut aici. Au fost mai multe lucruri şi a încercat să facă mai multe lucruri cu mine, ca să îmi arate cine e şi mă refer la chematul cu două zile înainte în cantonament. Făcea tot felul de lucruri ca să mă irite pe mine, pentru a declara ceva ca să nu mă mai cheme. Tot a încercat să găsească motiv şi acum l-a găsit. Îmi asum responsabilităţile pentru ce am spus. Piţurcă nu e chiar aşa de important cum crede el pentru mine. Eu i-am spus că ştiu că o să mă mai cheme la echipa naţională, pentru că mai am câteva goluri de dat”, a completat Mutu.

 

”Dacă nu veneam în România, mă lăsam de fotbal. Nu mai aveam nicio motivaţie, cel puţin în Franţa jucam cu 2.000 de persoane. Când mă duceam la stadion îmi venea să plec acasă. Aveam nevoie de motivaţie ca să continui, după ani de zile la nivel înalt, e greu când te duci la o echipă ca Ajaccio. După primul an în Franţa ar fi trebuit să vin în România. Am făcut pasul când am simţit că nu mai pot să stau acolo”, a explicat Mutu.

 

La nivel de echipe am făcut două greşeli în viaţa mea, că m-am dus la Cesena şi după aia la Ajaccio. La Fiorentina mai aveam un an de contract şi nimeni nu mă forţa să plec. Puteam să stau liniştit cât voiam eu. Am crezut într-un proiect, care s-a dovedit a fi doar vorbe-n vânt. Făcuse nişte transferuri importante şi credeam că voi putea intra într-un proiect în care să rămân şi după. Nu a fost să fie, iar de Ajaccio nici nu mai vreau să vorbesc”, a mai spus Mutu.

 

Este adevărat că am fost un simpatizant al Stelei. Chiar am spus că am vrut să joc la Steaua când am venit la Dinamo, dar ce am trăit în anul acela la Dinamo a fost fantastic şi mi-a rămas în inimă. Probabil că şi după ce voi termina la Petrolul voi fi un simpatizant la ceea ce se întâmplă acolo. Când intri pe stadionul ăla, parcă ieşi din România”, a încheiat Mutu.

 

Reacția lui Mutu a venit după ce Pițurcă a spus că atacantul este terminat ca jucător. 

 

Mutu este un subiect închis. A greşit şi jucătorul şi omul Mutu. În momentul în care nu a mai fost selecţionat aţi văzut ce acuze mi-a adus. Cu un astfel de jucător relaţia mea s-a încheiat. Poate să marcheze la Petrolul şi o sută de goluri. Din păcate, previziunile s-au adeveerit. Nu mai poate, gata! La nivelul la care era. Nu spun că atât cât a jucat la Petrolul nu a încercat. Chiar vorbeam cu staful meu că din punct de vedere fizic chiar încearcă să alerge, să realizeze ceva. Două, trei pase bune pe care le-a dat, în rest... Golul, care era una din calităţile lui de bază, nu l-a dat. Acum a venit şi accidentul ăsta, dar totul s-a încheiat când mi-a adus acele acuze. Cu jucători de genul ăsta nu lucrez”, a declarat Piţurcă, la DolceSport.

Comentarii Facebook