Duminica 22 Decembrie

Mircea Lucescu, așteptat la U Cluj alături de milionarii turci


Milionarii turci care vor să intre în acționariatul U Cluj ar purta negocieri cu Mircea Lucescu.

Serhan Cetinsaya, ex-vicepreședinte la Besiktas, este unul dintre investitori și se știe că în Turcia Mircea Lucescu este o legendă.

Serhan Cetinsaya a conformat negocierile purtate cu Radu Constantea, președintele U Cluj.

Fostul preşedinte al Beşiktaş, Serhan Çetinsaya, a fost la Cluj la meciul cu Petrolul Ploiești.

Deocamdată Mircea Lucescu a anunțat că s-a retras din fotbal, după plecarea de la Dinamo Kiev, dar e posibil ca o ofertă să îl tenteze să revină, scrie Foaiatransilvana.ro.

Informația nu a fost confirmată de nimeni, în plus discuțiile cu turcii sunt în fază incipientă. Președintele U Cluj, Radu Constantea, a confirmat că există interes, dar nu a spus mai multe.

„Am avut o vizită de două zile. Am discutat despre posibilitatea să investească la clubul nostru. Acele fotografii au fost de la o întâlnire privată. Avem asociați, nu acționari! Discuțiile au avansat, au venit să vadă ce înseamnă orașul, echipa. Urmează să intrăm în detalii amănunțite. Sunt cinci persoane, iar două au experiență în fotbalul din Turcia, au avut funcții de conducere”, a spus președintele „U” Cluj, la ProSport Live.

Unul dintre oamenii de afaceri interesați să o preia pe ”U” Cluj este Serhan Cetinsaya (32 de ani), care a fost până în vară vicepreședinte la clubul Beșiktaș și are afaceri în construcții, turism și retail. În grup este și Sertac Guven, fost vicepreședinte al clubului Trabzonspor, campioană a Turciei în 2022.

Comentarii Facebook