Mircea Sandu spune că nu va primi bani de la UEFA după retragere: ”Nu voi primi nicio rentă viageră”


Actualul președinte FRF, Mircea Sandu, a făcut un anunț public în care dezminte afirmațiile apărut recent în presă, conform cărora acesta va primi o rentă viageră din partea UEFA după retragerea din funcție, în valoare de 5.000 de euro.

Sandu spune că nu primește niciun ban public, FRF fiind autofinanțată, iar în cazul în care conducerea îl va numi președinte onorific, atunci îi va fi acordată o rentă viageră.

Acesta este prima și ultima mea luare de poziție față de articolele și declarațiile ce au făcut referire la veniturile pe care le voi avea după ce nu voi mai fi președintele FRF și nici membru al Comitetului Executiv al UEFA.

1. Rog presa și “specialiștii” să nu mai mintă și să nu dezinformeze sau măcar să aibă decența și deontologia să cerceteze și de-abia apoi să efectueze calcule. Dar conforme realității. Concret, de la UEFA nu voi primi nicio rentă viageră, nici de 1 euro, nici de 5.000, așa cum a apărut pe mai multe canale mass-media.

2. Așa cum jurnaliștii, analiștii ori alți “specialiști” de pe eșichierul media sunt angajați sau colaboratori ai unor societăți PRIVATE, de unde încasează sume al căror cuantum poate fi, la rându-i, considerat enorm, disproporționat sau, chiar, nemeritat raportat la nivelul de viață al românului, așa și FRF este o societate care nu încasează niciun ban PUBLIC, banii rezultând din autofinanțare. În cazul în care Comitetul Executiv al FRF – bazându-se pe prevederile Statutului FRF – mă va propune Președinte de onoare și, apoi, îmi va acorda o rentă viageră, voi considera ca fiind un gest corect și îl voi accepta.

3. Nu am scos în evidență, și nu o voi face vreodată, actele de caritate pe care le realizează FRF și, îndeosebi, pe cele efectuate de mine ÎN NUME ȘI DIN BUGETUL PERSONAL.

Așa cum am evidențiat la început, este și va fi singura mea luare de poziție față de ceea ce a devenit o obsesie a anumitor oameni din presă, care ar trebui, probabil, să se uite mai întâi în oglindă...”, se arată în anunțul de pe site-ul oficial FRF, semnat de Mircea Sandu.

Comentarii Facebook