Moment extrem de important pentru Universitatea Cluj. Președintele „studenților”, Radu Constantea, a confirmat: „Aici se va vedea forța”
Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, a declarat că „studenții” trec prin cea mai bună perioadă din istorie, având în vedere că a reușit să se califice în play-off și se luptă și pentru titlu de campioană a României.
Președintele „U” Cluj a mai confirmat faptul că echipa sa se află pe locul 6-7 ca buget în Superliga.
„Este un moment extrem de important pentru club. Istorie poate este puțin cam mult. Dar este o perioadă excepțională pentru club, și sportiv, dar și prin prisma situației financiare. U Cluj are cel mai mare buget pe care l-a avut în istorie. Suntem pe locul 6-7, ca buget, în campionat. Practic, ne-am îndeplinit obiectivul, dacă ne uităm la celelalte bugete ale echipelor.
Practic, noi și anul trecut am fost foarte aproape de play-off. Eram la limită. Anul acesta este clar că am crescut nivelul jocului, am avut o evoluție foarte bună. Am pornit din Liga a 4-a și în acești 9 ani nu am ars etapele. Am avut și perioade dificile, dar am rămas consecvenți în ceea ce ne-am propus. Știam capacitatea acestui brand de a atrage venituri din sponsorizări și ticketing, chiar și fără a avea o susținere de la un investitor privat”, a spus Radu Constantea.
Totodată, președintele Universității Cluj a mai afirmat că unul dintre obiectivele echipei este să ofere posibilitatea suporterilor să asiste la meciurile din play-off, obiectiv ce a fost realizat.
„Obiectivul nostru și al tuturor celor care am început acest proiect este să consolidăm echipa în primele 6 și să oferim posibilitatea suporterilor Universității Cluj să asiste la meciuri din play-off. Aici se va vedea forța acestui brand. Pentru că vor veni meciuri cu adversari puternici și vremea va fi mult mai bună.
Realist vorbind, dacă vrem să mergem pe același drum, să avem o stabilitate financiară și fără să riscăm să periclităm bugetul pentru anii viitori, vom fi dependenți de aceste venituri din ticketing. De la sponsori am ajuns la un nivel aproape maximal", a mai spus Radu Constantea, scrie prosport.ro.
1 Comentariu
DACĂ VINE GC UL CIUCIU BANI PUBLICI COPII