Duminica 22 Decembrie

Mureșan: Noi nu avem ce să căutăm pe Cluj Arena. Este branduit pentru U Cluj VIDEO

 

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, respinge posibilitatea ca echipa să joace pe Cluj Arena, măcar meciurile din Champions League.

 

”Cluj Arena nu este stadionul nostru. A fost făcut pentru o altă echipă și este branduit peste tot cu culorile acelei echipe și noi nu avem ce să căutăm acolo în aceste condiții. Chiar am discutat astăzi cu domnul Horea Uioreanu și chiar m-a întrebat. Deci acum Consiliul Județean Cluj, conducerea actuală, vrea să mergem acolo și să jucăm. Le-am spus că atâta timp cât acel stadion este personalizat cu însemnele altui club nu putem să mergem acolo. 

 

Noi am jucat la Roma, care este și al lui Roma și a lui Lazio. E rivalitate mare între cele două echipe. Am jucat pe Allianz Arena unde joacă și 1860 Munchen, dar stadionul este neutru. Neutru înseamnă că nu are însemnele în timp săptămânii a nici unei echipe, iar la meci se pun niște însemne ale echipei care joacă în week-end -ul respectiv sau în timpul săpămânii. 

 

Ei atâta timp cât stadionul este branduit cu culorile altei echipe, este clar că noi nu avem ce să căutăm acolo”, a spus Iuliu Mureșan.

 

Stadionul Cluj Arena a fost construit de fostul președinte al Consiliului Județean cu dedicație pentru echipa U Cluj, care acum este în degringoladă. 

 

Stadionul este administrat de o societate deșinută de Consiliul Județean Cluj, dar lipsa evenimentelor și slaba gestionare a făcut ca arena să fie neprofitabilă.

Comentarii Facebook