Duminica 22 Decembrie

N-au scăpat „petrecăreții” de la „U” de sancțiuni! Neagoe: „Banii se vor opri din salariu, iar Pires nu mai este căpitanul echipei”


După ce în presa locală au apărut imagini cu jucători ai Universității Cluj, care au petrecut într-un club din oraș în săptămâna meciului dezastruos cu Petrolul, Eugen Neagoe a anunțat sancțiuni drastice. Romario Pires, Ely Fernandes, Dragoș Tescan și Andrei Gorcea au fost amendați, iar brazilianului i-a fost retrasă banderola de căpitan.

Știu foarte bine ce s-a întâmplat, au fost cei patru jucători despre care presa a vorbit. Știu, am discutat cu jucătorii, am luat niște măsuri. Mă rog, au fost amendați, iar Romario începând din momentul respectiv nu mai este căpitanul echipei. M-am informat foarte bine, când iau decizii pe care nu mi-aș dori să le iau și jucătorii încalcă regulamentul, trebuie să fiu foarte documentat, să fiu sigur, pentru că nu vreau să fac vreo greșeală. Să pedepsesc un jucător așa doar de dragul de a pedepsi un jucător. Niciodată nu am făcut lucrul acesta și nici nu-l voi face. 

Acum pentru că știți ce s-a întâmplat, nu pot să ascund lucrul ăsta, este adevărat, nu pot să nu iau măsuri împotriva lor. Ei au fost penalizați și destul de usturător. Îmi pare rău, dar asta este situația, avem un regulament de ordine interioară, suportă consecințele. Romario Pires nu este mâine în lot doar datorită faptului că a fost accidentat. Este posibil să fie totul în regulă și să apară în lot la următorul joc de duminică contra celor de la UTA. Dar ei au fost penalizați, financiar vor suporta, hârtiile le-am și semnat încă de alaltăieri.”, a declarat Eugen Neagoe la conferința de presă organizată înaintea meciului decisiv din Cupa României cu Rapid.

Romario Pires nu mai este căpitanul echipei

1000 de euro fiecare jucător va plăti, banii se vor opri din salariu, iar Romario Pires nu mai este căpitanul echipei. Este un jucător important pentru noi, ne vom baza pe el în continuare, dar mâine seară nu este în lot din cauza problemelor de sănătate. Sunt jucători profesioniști, așa cum au drepturi au și obligații. Nu am venit la Universitatea Cluj să fac ce vreau, de capul meu, este un club important, le-am spus și lor în vestiar, trebuie să respectăm numele clubului pe care îl reprezentăm, este un club cu o istorie foarte foarte mare. Avem foarte mulți suporteri, mulți fani, pe care nu trebuie să-i dezamăgim sub nicio formă”, a încheiat antrenorul.

După ce a anunțat că Romario Pires nu mai este căpitanul Universității Cluj, Neagoe a precizat că Alex Chipciu și Ioan Filip sunt cei care vor purta banderola.

Foto: FC Universitatea Cluj

Comentarii Facebook