Miercuri 18 Decembrie

Naționala României ar putea juca din nou la Cluj. Vor întâlni selecționata Turciei, antrenată de Mircea Lucescu


Naționala României va juca, în luna noiembrie, două meciuri amicale, împotriva Turciei și Olandei.

Cu toate că primul meci, cu Turcia, antrenată de Mircea Lucescu, programat în 9 noiembrie, trebuia să se joace pe noul stadion din Craiova, în aceeași zi Universitatea Craiova are un meci amical cu Slavia Praga.

Momentan FRF nu a anunțat în ce oraș se va juca meciul, dar Clujul se numără printre pretendente.

Reprezentativa României încheie anul cu două amicale puternice. Mai întâi, pe 9 noiembrie, naționala noastră va întâlni Turcia, selecționată pregătită de Mircea Lucescu. Apoi, pe 14 noiembrie, tricolorii vor primi la București, pe Arena Națională, vizita Olandei, condusă de Dick Advocaat. Primul joc se va disputa, de asemenea, în România, pe lista Federației Române de Fotbal regăsindu-se mai multe opțiuni pentru orașul gazdă. Orele exacte și locația partidei cu Turcia vor fi anunțate în cel mai scurt timp”, anunță FRF.

Ultimele dueluri cu Turcia au avut loc în 2012 (1-0 la Istanbul), respectiv 2013 (0-2 la București), în preliminariile Campionatului Mondial 2014. În aceeași campanie de calificare, tricolorii au întâlnit și Olanda (1-4 la București și 0-4 la Amsterdam).

Naționala României va disputa următoarele jocuri oficiale în septembrie 2018, odată cu debutul noii competiții Liga Națiunilor UEFA. Tragerea la sorți a grupelor va avea loc pe 24 ianuarie 2018.

Comentarii Facebook