Duminica 22 Decembrie

Neluțu Sabău dedică suporterilor victoria din derby-ul Clujului: „Sunt foarte fericit că am făcut fericiți acești suporteri extraordinari”


CFR Cluj - ”U” Cluj, din etapa a 4-a a SuperLigii, s-a încheiat cu victoria ”Șepcilor Roșii”, scor 3-2. A fost nebunie în Gruia! Oaspeții au câștigat derby-ul după un final de foc, iar Neluțu Sabău a dedicat această victorie suporterilor „Șepcilor roșii”.

„E o victorie importantă într-un derby important. Sunt foarte fericit că am făcut fericiți acești suporteri extraordinari. Când eram conduși cu 1-0, eram foarte dezamăgit, pentru că mă uitam în tribună câtă lume a venit să ne susțină și n-aș fi vrut astăzi să se întâmple iar ce s-a întâmplat în ultimele două jocuri. Le dedic această victorie lor (suporterilor-n.n.). Merită, merită pe deplin, au așteptat-o și ei de foarte mult timp. Ca și mine și jucătorii, până la urmă”, a declarat Neluțu Sabău. 

Sabău a vorbit și despre schimbarea lotului, cel de anul acesta fiind mult mai valoros. 

„Una peste alta, nu ai cum să nu fii un antrenor mulțumit. Un grup care se antrenează foarte bine, jucători cu multă experiență. Încă avem mult de munca, încă avem multe de pus la punct. Echipa are un alt potențial. Când toți vor fi la un nivel bun de pregătire, eu cred că o vom arăta pe tot parcursul jocului.

Vom avea identitate și cred că putem să practicăm un joc frumos, spectaculos, să marcăm foarte multe goluri. Am jucători care încă sunt în urmă cu pregătirea. L-am văzut azi pe Thiam, Blănuță, Bettaieb care a fost accidentat. Îl așteptăm pe Berto. Un lot destul de echilibrat, mult mai valoros decât anul trecut și prima perioadă când am venit eu”, a mai punctat Sabău. 

Pentru "studenți" urmează un nou meci în deplasare, pe terenul Petrolului, luni, 12 august, cu începere de la ora 19:00.

Comentarii Facebook